🚧 Pivariu anunță șantiere în toată comuna Florești: centură metropolitană, străzi modernizate și un muzeu unic în România

Primarul Bogdan Pivariu promite accelerarea lucrărilor în vacanță și anunță un proiect cultural de referință: „Primul muzeu construit de la zero în ultimii 100 de ani!”

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a prezentat, în cadrul emisiunii ZIUA LIVE, stadiul celor mai importante proiecte de infrastructură din cea mai mare comună a României. Cel mai ambițios dintre ele este, fără îndoială, centura metropolitană, care include lărgirea la trei benzi pe sens, dintre care una dedicată transportului în comun.

„Se lucrează la acest proiect foarte important. Pe strada Răzoare am eliminat sensul unic, am lărgit carosabilul, am amenajat trotuare pe ambele părți și am introdus o linie de autobuz care, odată finalizat tronsonul, va circula pe bandă dedicată până la nodul de transport public”, a declarat edilul.

🗞️ Citește și Acestea

Tot în zona Răzoare – Valea Gârboului a fost lansată o nouă rută de transport public, M27, cu opt stații – unele noi, altele existente – menită să degreveze circulația în zonă.

Floreștiul, un adevărat șantier

Pivariu a mai subliniat că lucrările sunt în desfășurare pe mai multe străzi importante: Horia, Doja, Mocan și în intersecția cu Dumitru Tăuțan. „Am început peste tot cu utilitățile, am corelat lucrările, și chiar dacă pare că durează, era esențială modernizarea rețelelor publice. În perioada vacanței, vom accelera ritmul lucrărilor”, a punctat primarul.

Muzeul Identității Transilvănene, un proiect cultural inedit

În această dimineață, edilul a fost în vizită pe șantierul viitorului Muzeu al Identității Transilvănene, un proiect unic în România: „Este primul muzeu construit de la zero în ultimii 100 de ani. Se lucrează intens, dar am semnalat și o problemă – mizeria ieșită din șantier. Le-am atras atenția celor implicați că trebuie să remedieze urgent situația și vor suporta consecințele.”

Floreștiul își schimbă rapid fața, iar administrația promite nu doar modernizare, ci și o viziune pe termen lung care îmbină infrastructura cu proiectele culturale.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme