Aproape două treimi dintre români (64,9%) se confruntă frecvent cu dificultăți financiare, potrivit unui sondaj realizat de Provident. Situația este agravată de birocrația excesivă, indicată de 45,7% dintre respondenți drept principalul obstacol în accesarea sprijinului public, conform MediaFax.
România are aproape 4 milioane de oameni care rămân „invizibili” în ochii autorităților și ai societății. Este vorba despre categorii vulnerabile precum familiile monoparentale, muncitorii „la negru”, pensionarii, agricultorii de subzistență sau tinerii defavorizați.
Munca la negru, pensii incerte și lipsă de speranță
Unul din patru români cunoaște pe cineva care lucrează fără forme legale. Peste 15% dintre respondenți au fost plătiți parțial sau integral „la negru” în ultimul an — o creștere semnificativă față de 2022. În cazul părinților singuri, procentul ajunge la 25%.
În ceea ce privește viitorul, două treimi dintre români cred că generațiile următoare vor avea o viață mai grea. Doar 1 din 10 este optimist.
Încrederea în sistemul de pensii este extrem de scăzută: 57% dintre pensionari consideră că este „impredictibil și inechitabil”.
Mulți români (aproape 50%) cred că este foarte greu să deschizi o mică afacere, din cauza costurilor și a procedurilor administrative.


















