Același joc odios

Fiecare candidat scoate câte o mizerie despre celălalt, să-l tragă în jos. E un joc murdar, de care ne-am săturat, deja ne stă în gât, nu mai vrem. Bine, politica românească așa se face de mulți ani, cu atacuri sub centruă, care miros a naftalină.

Din sertarele secrete, fiecare scoate dosare, poze, ca să-l incrimineze pe celălalt candidat. Se ajunge chiar la jigniri, în săptămâna fierbinte a alegerilor. Alte dosare, altă distracție.

Circul ieftin le place românilor mai mult decât să asculte programele candidaților, mai ales că sunt pline de promisiuni deșarte. S-a dovedit în anii de la revoluție încoace că una se spune în campanie, alta se face după.

🗞️ Citește și Acestea

Niciun candidat nu vine cu un program cinstit, bazate pe cifrele economice de azi ale țării. Caii verzi zburdă pe pereți, iar noi, poporul, înghițim vrăjelile ieftine de campanie, frumos împachetate, dar departe de adevăr, de realitate.

Ne facem datoria de votanți, deși cei care vor să ducă mai departe destinele țării nu merită nicio ștampilă.

De când am 18 ani, nu cred că am ratat nicio duminică a votului, mi-am făcut datoria. Dar acum, răbdarea mea a ajuns la capăt.

Mă, băieți (și fete), mai apelați și voi la tehnologie, la AI, mai inspirați-vă din afară, veniți cu idei noi de scandal, circul ăsta vechi și fumat nu mai este de actualitate.

Românii s-au deșteptat, s-au prins care-i schema, nu mai pică așa ușor în plasă. Sau doar sper eu să nu se mai întâmple?

Pentru mine e limpede că lucrurile nu din campanie n-au nicio legătură cu viitorul țării. Se merge tot pe principiul, ajung la Cotroceni și văd eu ce fac. Programul de candidat merge pe foc, iar ideile din el nu se păstrează nicăieri.

Am mai văzut filmul ăsta. Ni se vinde la fiecare 4-5 ani, când sunt alegeri, indiferent de care sunt ele, că-s locale, parlamentare sau prezidențiale.

Dacă nici în al 12-lea ceas nu ne trezim din porcăria asta și continuăm acest teatru ieftin, cu atacuri suburbane, josnice, nu facem nimic. Viitorul va fi la fel.

România are nevoie de o cale dreaptă și mai ales sinceră. E în groapă, cu datoriile externe, cu inflația. Astea erau punctele la care așteptam lămuriri, pe cifre, nu pr vorbe. Dar niciun candidat n-a adus ceva palpabil, în care să cred cu adevărat. E trist, pentru că România e într-un moment dificil, iar noi gustăm același spectacol abject și dezgustător. Vorba aia, mințim poporul cu televizorul.

Mă repet, sper și cred că poporul român s-a cizelat și refuză acest show la caterincă, aceste „înfruntări” la baionetă, care fac mai mult rău decât bine. Românii vor un președinte care să miște ceva real în țară, pentru că am rămas în urmă.

Sistemul trebuie zguduit de la temelie, nu mai merge așa. Dar e posibil? Merită încercat. Caracatița de la vârf încă funcționează, dar românii, azi mai mult ca niciodată, o pot destabiliza. Vrem un președinte care să conducă, nu o marionetă care să fie supusă serviciilor, cum a fost până acum. Știu, e greu, e o luptă extrem de dificilă, dar trebuie votat doar candidatul care și-o asumă.

Vrem o țară care să se schimbe, nu ca afară, că am mai avut sloganul ăsta și am primit ce am primit.

Așa că votul de duminică e unul foarte important. La fel ca cel de peste două săptămâni, la turul doi. Sperăm să fie și un vot care să conteze, nu ca în noiembrie, când s-a pus ștampila degeaba, dar asta e altă poveste care a tot fost dezbătută, fără un răspuns concret.

Se aude tic-tac, tic-tac (nu tik-tok), se numără minutele până se dă startul în această cursă. Nu știm ce va fi, pentru că sondajele au multe lacune, sunt pline de surprize. Important este să alegem bine pentru țară, un președinte pentru următorii cinci ani foarte complicați, economic și geo-politic.

Lumea e razna, așa că avem nevoie de un conducător care să ducă în spate toată această situație, cu calm și diplomație. Altfel, la cât suntem noi de mici, vom fi înghițiți de rechini. Dar știm că se poate și altfel, așa că mergeți la vot. Contează!

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme