Acuzații de la Cluj împotriva Simonei Halep: “Cei de la Agenția Anti-Doping erau mai mult decât fericiţi să îi ofere orice fel de informaţie. Nu a sunat să întrebe”

Simona Halep ar fi putut evita foarte ușor toate problemele dacă ar fi dialogat cu Agenţia Naţională Anti-Doping, transmite Cristi Balaj, conducător la CFR Cluj, dar și fost șef al ANAD (Agenţia Naţională Anti-Doping).

„Sunt convins că dacă Simona Halep ar putea să dea timpul înapoi, nu ar avea aceeaşi încredere în staff-ul ei. Şi altfel ar fi comunicat cu cei de la ANAD, care erau mai mult decât fericiţi să îi ofere orice fel de informaţie.

Niciodată nu a sunat să întrebe. Cât timp am fost eu, niciodată. La un moment dat, cineva din staff-ul ei m-a întrebat de nişte produse naturale dacă poate să le ia şi l-am îndrumat spre doamna director.

🗞️ Citește și Acestea

Rapid, i-a dat informaţiile şi asta a fost. Persoana respectivă nu mai era în staff-ul ei. Nu era obligată să facă asta. Era în favoarea ei, dar nu era obligatoriu. Din păcate, WADA nu acordă clemenţă pentru sportivii care au fost educaţi din punct de vedere anti-doping”, a declarat Cristi Balaj, pentru Fanatik.ro.

„Mai ales sportivii din discipline individuale cu premii mari, la tenis vorbim de cel puţin 20 de testări într-un an uneori, aceştia au legătură constant cu tot ce înseamnă anti-doping şi WADA nu acceptă paşi greşiţi la sportivii la final de carieră, consideraţi că au fost pregătiţi în repetate rânduri.

Simona probabil nu a colaborat mai des cu cei de la ANAD pentru că a avut persoane în staff-ul ei care au avut legături cu alte Agenţii anti-doping sau specialişti din lumea anti-dopingului şi sunt convins că studiau lipsa substanţelor interzise.

Cei de la ANAD ar fi fost fericiţi să sprijine şi să îi dea informaţii. I-ar fi transmis, atenţie mare la suplimentele alimentare pentru că WADA recomandă sportivilor să nu consume suplimente alimentare decât dacă s-au convins că lotul din acel supliment alimentar nu este contaminat”, a spus Cristi Balaj pentru sursa citată.

Context

Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani în scandalul de dopaj în care este implicată, iar singura cale de atac a rămas Tribunalul de Arbitraj Sportiv. 

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme