Duminică, Polonia intră în primul tur al alegerilor prezidențiale, un scrutin esențial pentru direcția politică a țării. Favoritul sondajelor este Rafał Trzaskowski, primarul liberal al Varșoviei și candidatul Coaliției Civice, partidul de guvernare condus de Donald Tusk. El este urmat de Karol Nawrocki, un istoric cu notorietate redusă, susținut de opoziția conservatoare Lege și Justiție (PiS), condusă de Jarosław Kaczyński, potrivit Financial Times.
Deși Nawrocki beneficiază de sprijinul unuia dintre cei mai influenți politicieni din Polonia postcomunistă, sondajele arată că el nu reușește să egaleze popularitatea contracandidatului său. „Dacă aceste alegeri produc o mare înfrângere [a PiS], atunci criticii lui Kaczyński vor găsi argumente puternice pentru a numi aceasta o înfrângere personală pentru Kaczyński, deoarece Nawrocki a fost alegerea sa personală”, a declarat un fost europarlamentar din tabăra PiS.
Un tur doi aproape sigur și o miză uriașă pentru Tusk
În ciuda avantajului în sondaje al lui Trzaskowski, niciunul dintre candidați nu pare capabil să câștige din primul tur. Cel mai probabil, bătălia finală se va purta în turul al doilea, programat pentru 1 iunie 2025. O eventuală victorie a primarului Varșoviei ar deschide calea pentru implementarea reformelor promise de guvernul Tusk, care au fost până acum blocate de președintele în funcție, Andrzej Duda, aflat la final de mandat și membru PiS.
Karol Nawrocki, desemnat de Kaczyński într-o manieră similară cu alegerea lui Duda în 2015, nu pare să repete acel succes. Atunci, Duda – un politician necunoscut – l-a învins pe președintele în exercițiu Bronisław Komorowski, aliat al lui Tusk. Acum, însă, Nawrocki pare mai degrabă o alegere menită să nu amenințe ierarhia din interiorul PiS: „Prioritatea lui Kaczyński a fost probabil să aleagă pe cineva care să nu-i amenințe propria putere în cadrul partidului, așa că, din acest punct de vedere, Karol Nawrocki a fost cea mai bună alegere”, a mai comentat fostul oficial european.
Campania lui Nawrocki a fost zguduită de mai multe controverse, inclusiv legături suspecte cu persoane condamnate penal și obținerea dubioasă a unui apartament „în schimbul îngrijirii” unui pensionar. Ulterior, s-a aflat că bătrânul trăia într-un azil. În timpul unei dezbateri televizate recente, Trzaskowski a adus în atenția publicului acest episod, înmânându-i adversarului un plic cu datele bancare ale azilului unde locuiește pensionarul, într-un gest puternic simbolic.


















