ANALIZĂ CLUJ LIVE | Stadionul unde se va juca finala Cupei României, cel mai mic într-un top al arenelor europene care găzduiesc sau au găzduit finale de Cupă în 2023

În urmă cu câteva zile, Ioan Ovidiu Sabău nu și-a ascuns nemulțumirea cauzată de faptul că finala Cupei României, dintre ”U” Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe, se va desfășura pe o arenă destul de mică, asta deși o finală reprezintă un eveniment de mare interes. Sabău a spus că și Cluj Arena a fost o variantă, dar în cele din urmă, Federația Română de Fotbal a ales stadionul Municipal din Sibiu, a cărui capacitate depășește 12.000 de locuri (în timp ce Cluj Arena are peste 30.000 de locuri).

🗞️ Citește și Acestea

Într-o analiză realizată de Cluj Live, vom descoperi faptul că mai multe finale de Cupă din Europa au avut sau vor avea loc pe stadioane mult mai mari decât cel din Sibiu. Până și țări precum Bulgaria sau Ungaria (unde s-au întâlnit o echipă din liga a doua, este vorba de Budafok, respectiv o formație care a cucerit abia al doilea trofeu din istorie, primul fiind campionatul, în 2002, și anume Zalaegerszeg) depășesc România în topul pe care îl vom prezenta mai jos.

Ca o paranteză, finala din 2015, dintre ”U” Cluj și FCSB, s-a jucat la București, pe Arena Națională (care poate găzdui aproximativ 55.000 de spectatori). În prezent, mai există și alte arene (pe lângă Arena Națională și Cluj Arena) care ar putea permite prezența unui număr mare de suporteri la o finală de Cupă, cum ar fi noul stadion Ghencea (31.254 de locuri) sau Ion Oblemenco din Craiova (30.983 de locuri).

TOPUL REALIZAT DE CLUJ LIVE

● Finala Cupei Angliei: Manchester City – Manchester United, 3 iunie 2023 (Stadionul Wembley, Londra, 90.000 de locuri)

● Finala Cupei Franței: Nantes – Toulouse 1-5, 29 aprilie 2023 (Stade de France, Paris, 81.338 de locuri; asistența a fost de 78.038 de spectatori)

● Finala Cupei Germaniei: Leipzig – Eintracht Frankfurt, 3 iunie 2023 (Olympiastadium, Berlin, 74.475 de locuri)

● Finala Cupei Italiei: Fiorentina – Inter Milano, 24 mai 2023 (Stadio Olimpico, Roma, 70.634 de locuri)

● Finala Cupei Ungariei: Budafok – Zalaegerszeg 0-2, 3 mai 2023 (Puskas Arena, Budapesta, 67.215 de locuri; asistența a fost de 24.152 de spectatori)

● Finala Cupei Spaniei: Real Madrid – Osasuna 2-1, 6 mai 2023 (Estadio de La Cartuja, Sevilla, 57.619 locuri; asistența a fost de 55.579 de spectatori)

● Finala Cupei Bulgariei: ȚSKA Sofia – Ludogoreț Razgrad, 24 mai 2023 (Stadionul Național Vasil Levski, Sofia, 43.230 de locuri)

● Finala Cupei României: Sepsi Sfântu Gheorghe – ”U” Cluj, 24 mai 2023 (Stadionul Municipal, Sibiu, 12.363 de locuri)

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme