Anchetă la Spitalul Județean din Sibiu, după ce un medic chirurg a fost acuzat de colegii săi că tratează pacienții sub influența alcoolului

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a început o ancheta după ce, pe masa managerului spitalului, dr.Daniel Chelcea, a ajuns o scrisoare prin care, mai mulți colegi ai medicului chirurg Iulian Făgeţan, îl acuză pe acesta că „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”. După toate acestea, managerul spitalului, domnul Daniel Chelcea, a declarat, pentru Agerpres că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”.

Colegii care îl reclamă pe medicul chirurg Iulian Făgețan, au înaintat o sesizare scrisă către conducerea spitalului, în 23 mai, în care scriu, printre altele că „începând cu luna ianuarie dr. Făgeţan Iulian se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens.”, conform G4Media.

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a confirmat marți pentru AGERPRES că a primit o sesizare în acest sens. Sesizarea este semnată de șapte medici, însă „nu sunt în totalitate” din Compartimentul Clinic Chirurgie OMF, unde lucrează medicul acuzat, Iulian Făgețan. Daniel Chelcea a declarat că până în prezent nu a primit informații de la personalul medical sau de la pacienți și aparținători care să sugereze că Iulian Făgețan ar trata bolnavii în stare de ebrietate.

🗞️ Citește și Acestea

Solicitat de AGERPRES pentru o reacţie, prin intermediul conducerii spitalului sibian, chirurgul Iulian Făgeţan a refuzat să comenteze acuzele care i se aduc, precizează Agerpres.

Medicul Iulian Făgețan este șeful Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme