Anunțul pe care fanii lui „U” Cluj îl așteptau. Echipa lui Sabău va reveni pe Cluj Arena la următorul joc programat acasă

Deși exista temerea că „U” Cluj ar putea juca pe alt stadion restul meciurile de acasă din acest sezon, până la urmă, studenții vor putea reveni pe Cluj Arena înainte de finalul acestei luni, mai precis, pe 25 februarie, de la ora 17:00, când este programată partida cu FC Botoșani. Anunțul a fost făcut de site-ul lpf.ro.

🗞️ Citește și Acestea

Duelul cu moldovenii este și următorul meci de acasă pe care îl au de disputat elevii lui Ioan Ovidiu Sabău.

Astfel, întâlnirea cu CS Mioveni, de săptămâna trecută, a fost singura în care Șepcile Roșii au trebuit să evolueze pe propriul teren în afara Clujului în 2023. Meciul cu CS Mioveni, terminat cu scorul de 2-2, a avut loc pe stadionul unde a jucat Gaz Metan Mediaș, formație dispărută în 2022 de pe prima scenă a fotbalului românesc.

„U” Cluj a evoluat ultima dată pe Cluj Arena în 27 ianuarie, la derby-ul cu Rapid, scor 0-0. Atunci, gazonul de pe stadionul aflat lângă Parcul Central a fost într-o stare foarte rea. Drept urmare, fanii Universității au atras atenția autorităților printr-un amplu comunicat de presă, în care au reclamat și alte defecțiuni ale stadionului inaugurat în 2011.

Foto: Cluj Arena / Robert Popa, 15 februarie 2023

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme