După intrarea Bulgariei în zona euro, plățile în numerar au devenit mai simple pentru turiștii români, dar și mai importante verificările rapide ale bancnotelor. Tavex a identificat sute de euro falși în primele luni ale anului.
Turiștii români care aleg Bulgaria pentru vacanțele de vară trebuie să acorde o atenție sporită bancnotelor euro primite în tranzacțiile cu numerar. După aderarea Bulgariei la zona euro, la 1 ianuarie 2026, aceeași monedă este folosită atât în Grecia, cât și în țara vecină, ceea ce a simplificat călătoriile, dar a crescut și necesitatea verificării banilor primiți.
Potrivit datelor furnizate de Tavex România, de la începutul anului și până la jumătatea lunii iulie au fost identificate 20 de bancnote euro contrafăcute, cu o valoare nominală totală de 1.910 euro. Cele mai multe falsuri nu sunt realizate la un nivel sofisticat, iar specialiștii spun că pot fi depistate în câteva secunde prin verificarea elementelor de siguranță.
Printre cele mai frecvente semne ale unei bancnote false se numără hârtia de calitate slabă, lipsa filigranului, hologramele imitate superficial, absența unor elemente de securitate și reacția incorectă la lumina ultravioletă. În șase cazuri identificate în România, bancnotele aveau chiar inscripții precum „COPY” sau „PROP COPY”, semn că o verificare simplă ar fi putut preveni acceptarea lor.
Bulgaria: mai puține falsuri, dar bancnote cu valori mai mari
Datele interne ale Tavex Bulgaria arată că introducerea monedei euro nu a dus la o creștere a numărului de bancnote contrafăcute identificate. Totuși, falsurile depistate au avut valori nominale mai mari.
În primele șapte luni ale anului 2025, compania a identificat în Bulgaria 33 de bancnote false, în valoare totală de 2.720 de euro. În aceeași perioadă din 2026 au fost descoperite 26 de bancnote contrafăcute, însă valoarea totală a acestora a ajuns la 3.540 de euro.
Astfel, numărul bancnotelor false a scăzut cu aproximativ 21%, dar valoarea totală a crescut cu 30%. Valoarea medie a unei bancnote contrafăcute a urcat de la aproximativ 82 de euro la 136 de euro, iar ponderea bancnotelor de 100, 200 și 500 de euro a crescut de la 36% la aproape 58% dintre cazurile identificate.
Specialiștii atrag atenția că turiștii nu trebuie să fie atenți doar la bancnotele de 20 și 50 de euro, cele mai folosite în plățile zilnice, ci și la cupiurile mari.
„Datele nu indică faptul că Bulgaria a devenit o destinație mai riscantă pentru plățile în numerar după adoptarea monedei euro. Observăm mai puține bancnote contrafăcute, însă valoarea lor medie este mai mare. Acest lucru înseamnă că oamenii nu ar trebui să fie atenți doar la bancnotele de 20 și 50 de euro, cele mai utilizate, ci și la cupiurile cu valori mai mari”, a declarat Victor Dima, Manager de Trezorerie la Tavex România.
Cum pot turiștii verifica rapid o bancnotă euro
Specialiștii recomandă metoda „atinge-privește-înclină” și verificarea mai multor elemente de siguranță:
- Textura hârtiei – bancnotele autentice sunt realizate din fibre de bumbac și au o senzație specifică la atingere, diferită de hârtia obișnuită. Elementele imprimate în relief trebuie să poată fi simțite cu degetele.
- Filigranul – ținută în lumină, bancnota trebuie să prezinte imaginea integrată în hârtie, cu treceri naturale între zonele deschise și cele întunecate.
- Firul de siguranță – acesta trebuie să fie încorporat în bancnotă și să conțină simbolul euro și valoarea nominală.
- Holograma – imaginile trebuie să își schimbe aspectul atunci când bancnota este înclinată.
- Cifra care își schimbă culoarea – la bancnotele din seria Europa, cifra lucioasă își schimbă culoarea din verde smarald în albastru închis atunci când bancnota este mișcată.
„În timpul verii, plățile sunt efectuate mai rapid, zonele turistice sunt aglomerate, iar oamenii verifică rareori restul primit. Nu este nevoie să fii expert pentru a identifica multe dintre bancnotele contrafăcute. În doar câteva secunde, acestea pot fi verificate prin atingerea hârtiei, privirea bancnotei în lumină și înclinarea ei pentru a observa elementele de siguranță”, a explicat Victor Dima.
Riscul rămâne redus la nivel european
La nivel european, probabilitatea de a primi o bancnotă euro falsă rămâne redusă. Conform datelor Băncii Centrale Europene, în 2025 au fost retrase din circulație aproximativ 444.000 de bancnote contrafăcute, cu 20% mai puține decât în anul anterior. Raportat la numărul total de bancnote aflate în circulație, acest lucru reprezintă aproximativ 14 bancnote false la un milion de bancnote autentice.
Cele mai falsificate cupiuri au fost cele de 20 și 50 de euro, care au reprezentat aproximativ 80% din totalul bancnotelor contrafăcute identificate.
Tavex recomandă turiștilor să cumpere valuta doar de la instituții autorizate, să verifice imediat restul primit și să folosească, pe cât posibil, bancnote cu valori mai mici pentru cheltuielile zilnice.
„Cea mai sigură metodă de prevenție începe înainte de plecarea în călătorie. Turiștii ar trebui să își verifice imediat restul primit și să folosească bancnote cu valori mai mici pentru cheltuielile de zi cu zi. Plățile cu cardul sunt disponibile în majoritatea locațiilor, însă este util ca turiștii să aibă asupra lor și numerar atunci când plătesc la mici comercianți, în piețe, parcări sau în alte zone turistice”, a concluzionat Victor Dima.

















