Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis un apel oficial către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), semnalând posibile tentative de fraudă electorală la alegerile prezidențiale din 2025 prin folosirea abuzivă a urnei mobile.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică, AUR susține că a primit „semnale multiple din teritoriu” privind folosirea ilegală a urnei mobile în județe precum Teleorman, Neamț, Giurgiu, Dolj, Ilfov și altele.
Printre cazurile semnalate se numără:
În comuna Botoroaga (Teleorman), ar fi fost depuse 243 de cereri pentru urna mobilă, unele în numele unor persoane decedate;
La Ruginoasa (Neamț), toate cele 100 de cereri ar fi invocat aceeași afecțiune: ciroză hepatică;
În Ghimpați (Giurgiu), locuitorii susțin că echipele mobile ar veni cu buletine deja ștampilate;
În Dolj, observatorii AUR reclamă existența unor saci cu buletine fără sigilii și președinți de secții care ar avea asupra lor buletine de vot fără justificare.
Totodată, în Voluntari (Ilfov), delegații AUR ar fi fost puși să semneze în alb procesele-verbale, o practică considerată ilegală.
AUR atrage atenția că numărul solicitărilor pentru urna mobilă este de trei ori mai mare decât în 2024 în unele județe și susține că acest fapt „ridică semne de întrebare privind corectitudinea procesului electoral”.
Formațiunea cere OSCE să trimită de urgență observatori în zonele vulnerabile și anunță că va continua să documenteze toate neregulile pentru a proteja integritatea votului.


















