Banderola e doar o cârpă

Sursa foto: CFR CLUJ

Când un căpitan vechi, respectat, ascultat, aruncă în scârbă pe jos banderola, atunci când e schimbat, e clar un semn de neliniște, e semnul unui vestiar încrâncenat în care puterea și unitatea lipsesc cu desăvârșire. 

S-a întâmplat la Argeș-CFR Cluj 2-2, un meci nevinovat, un meci în care Dan Petrescu, la fel ca în mandatele precedente, n-a fost interesat de rezultat, pentru că nu îi pasă de Cupa României, deși n-o spune niciodată direct. Dar, să nu uităm, Mutu a fost zburat de clujeni după o rușine în cupă, cu Corvinul. Și tot cu un scandal monstru, în care Tachsidis și Mutu s-au contrat dur. 

Acum, în prim plan a ieșit Ciprian Deac, printre cei mai vechi oameni de la CFR, omul care a dus greul vestiarului ani și ani. Schimbat, Deac a aruncat în iarbă banderola de căpitan, iar la final a venit cu o explicație puerilă, că a vrut să i-o lase lui Păun, înlocuit și el în același moment al jocului. 

Oricum ar fi, nu se face așa. Deac a spus că nu știa că Paun va ieși si el, era supărat pe joc și a făcut respectata banderolă una cu gazonul. În mod normal, că știa, că nu știa, Deac ar fi trebuit să meargă la Păun să îi pună banderola pe mână. Așa se face la fotbal, acesta e spiritul. În niciun caz să o lași, ca să nu spun s-o arunci, pe jos. 

Acesta e semnul că vestiarul de la Cluj e rupt. Sunt convins că știe și patronul Varga, simte că forța lui Petrescu în acei câțiva metri pătrați, nu mai e ce a fost. Se vede și în atmosfera de la Cluj și, mai rău de atât, se vede pe teren. 

CFR Cluj joacă din inerție, nicidecum din dorința de victorie, iar acest drum spre titlul mult visat e unul plib de gropi în care echipa poate să cadă în orice moment. Psihologia lui Petrescu și vorbele de încurajare ale lui Deac nu mai fac față, e clar și evident. 

Următorul pas va fi, fără discuție, așa nu se mai poate. Că va veni acum, ar fi mai bine, că va veni mai târziu, va veni. 

La Cluj se vorbește de telefoane către Chivu, negate vehement de Varga, patronul care a anunțat că îl susține până în pânzele albe pe Petrescu, poate și pentru că ar avea de plătit clauza de despărțire, de aproape o jumătate de milion. Însă, atunci când la CFR se anunță liniștea și pacea pe bancă, nu trec zile, doar ore, până când vine furtuna.