Bat tobe pentru Aktobe

E un „lemn” pe care-l tot auzim la fotbal, că nu joacă bugetul. Cea mai cea dovadă a oferit-o Sepsi, cu ȚSKA Sofia, fosta Lovech. Echipa care se laudă că deține palmaresul adevăratei ȚSKA, după modelul scandalurilor românești de la tribunal, are un buget de trei-patru ori mai mare ca Sepsi. 

Numai în această vară a cheltuit aproape trei milioane de euro pe doi jucători. Phaeton adus de la Grenoble a costat 1,6 milioane de euro, iar pe columbianul Cordoba a plătit 1,2 milioane. Sume mari, pe care în România le plătesc doar FCSB, CFR Cluj, poate Craiova. Și cam atât. Sepsi niciodata, deși nimeni nu știe exact bugetul echipei din Sf. Gheorghe. Sigur că Sepsi nu e ținută în spate de o brutărie a lui Dioszegi, dar la fel de clar e că nici nu se aruncă cu bani. Totul e făcut cu cap, deștept. Că o fi și Budapesta în spate, foarte bine. Punctele vin tot la coeficientul României, pierdut prin subsolul Europei.

4-0 cu ȚSKA Sofia (6-0 la general) e un rezultat istoric pentru Sepsi, pentru orașul de 50 de mii de locuitori. Ce n-ar da vecinii din Brașov să se bucure de asemenea meciuri, de un asemenea stadion? N-a fost să fie, n-a fost cu noroc. Dar asta e altă poveste. 

🗞️ Citește și Acestea

Fără să mă uit doar la rezultat, Sepsi a reușit înca un meci splendid în care nu a luat gol. De șase meciuri, Niczuly și apărarea luptătoare, bine organizată, bine legată, nu a luat niciun gol. Iar povestea zidului de netrecut continuă…

Ciobotariu pune cărămidă cu cărămida, într-o echipă cu caractere tari, care muncește, pune osul, nu se dă la o parte de la nimic. Să nu ne mire dacă titlul va ajunge la Sf. Gheorghe, deși Sepsi nu e luată în calcul, iar patronul Dioszegi nu vorbeste de el. Nici de Farul nu se vorbea anul trecut, până nu s-a întâmplat. 

Miracolul de la Sepsi pare lucrat cu bagheta lui Harry Potter și îi are în teren pe Superman, Spiderman și Batman, toți la un loc, dar varianta tânără a lor.

E de scris o carte, de montat un documentar, de făcut un film. Până la urmă, Sepsi a luat patru din ultimele șase trofee oferite în România. Doar pe titlu n-a pus mâna, dar dacă o ține așa, vine. Și repede. 

SUBTITLU: 4 concluzii la cald, câte una pentru fiecare gol 

  1. Gurile de foc ale bulgarilor n-au bătut „fundul” lui Sepsi. Niciodată. Zero goluri. Degeaba a avut ȚSKA atacanți de clasă, mijlocași cu imaginație. Ciobotariu, care a fost fundaș în națională la ultimul mondial al României, are o apărare beton.
  2. Sepsi a jucat european cu ȚSKA. Joc de pase foarte bun, contraatacuri rapide, goluri frumoase, lucrate. E ceva de lăudat. 
  3. Niczuly e foarte sigur și poate fi o soluție pentru naționala României, dacă o mai vrea să vină, ca a tot fost refuzat de selecționeri. Acum, toți ochii sunt pe el. Un plonjon, pentru fotoreporteri, te rugăm! 
  4. Poate nu va ajunge în grupe, dar Sepsi e surpriza frumoasă din fotbalul nostru sărac. Ar merita, dar drumul e greu. Are fani, stadion, echipă. 

Urmează un adversar greu, Aktobe. Formația din Kazahstan e una dificilă, are fotbaliști scumpi, la fel ca ȚSKA, iubește jocul ofensiv, iubește golul. Dar să știe că e greu de dat cu Sepsi. A simițit-o toată lumea vara asta. Iar Sepsi un AC pentru „cojocul” Aktobe: contraatACul. 

Să bată tobele pentru Aktobe! 

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme