BMW deschide un punct de lucru la Cluj: mii de locuri de muncă pentru cei din IT

BMW Group va înființa un centru software în Cluj și se preconizează angajarea a câtorva mii de persoane, informează Antena 3 CNN. Compania germană va stabili un centru de software în Cluj-Napoca în parteneriat cu NTT DATA.

BMW a încheiat un acord de joint-venture cu NTT DATA – companie cu sediul la Cluj, o subsidiară a concernului japonez, pentru a stabili o nouă companie în România, în care vor fi angajați mii de oameni.

Cel mai recent proiect al grupului german este fabrica din Ungaria, în apropierea orașului Debrecen, unde se va produce primul automobil din noua generație Neue Klasse, complet electric și cu o platformă nouă.

🗞️ Citește și Acestea

Este important de menționat că BMW a început deja recrutările pentru uzina din Ungaria și se bazează pe specialiști din România.

BMW are o prezență semnificativă în România, prin intermediul furnizorilor de componente, cu peste 70 de furnizori în țară, conform unei declarații a lui Joseph Rieter, directorul BMW România din 2022.

Conform acordului semnat, noua companie va angaja până la 250 de dezvoltatori de software în acest an, iar în următorii trei ani numărul angajaților se va ridica la „câteva mii”. BMW are o colaborare de peste 30 de ani cu NTT DATA și se bazează pe prezența acesteia în România.

Scopul noului centru de software din România va fi de a sprijini BMW Group IT în Europa și de a dezvolta proiecte și inovații IT pentru producție, dezvoltare, resurse umane, vânzări și servicii financiare BMW. „Cu NTT DATA, ne bazăm pe un partener solid care are o rețea extinsă într-o regiune tehnologică dinamică, ceea ce ne permite să dezvoltăm competențe software suplimentare într-un ritm accelerat și direcționat.

În colaborare cu companii precum NTT DATA, putem stabili centre IT puternice și putem oferi un răspuns la deficitul de experți IT”, afirmă Alexander Buresch, director IT executiv și vicepreședinte executiv al BMW Group IT, potrivit Profit.ro.

Cluj-Napoca a fost aleasă pentru ecosistemul său de inovație și pentru numărul mare de talente din domeniul tech.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme