Floreștiul se pregătește să găzduiască cel mai mare parc comercial din Transilvania, un proiect de amploare dezvoltat în zona sensului giratoriu de la intrarea în satul Luna de Sus. Investiția privată, desfășurată pe o suprafață de 27 de hectare, va prinde viață începând cu începutul anului viitor, când primele magazine și spații comerciale își vor deschide porțile pentru clienți.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat într-un interviu acordat podcastului „Îmi Pasă de Cluj” că lucrările de construcție sunt într-un stadiu avansat, iar odată cu inaugurarea parcului comercial vor fi create peste 400 de noi locuri de muncă în localitate.
Retaileri de top și investiții majore în infrastructură
Potrivit edilului, primii retaileri confirmați care vor deschide unități în cadrul parcului sunt Hornbach, Selgros și Lidl. Alături de aceștia, proiectul va include o galerie comercială, o zonă HoReCa cu restaurante și cafenele, precum și un hub de restaurante drive-in.
„E un dezvoltator privat care face acest parc. Vor veni Hornbach, Selgros, Lidl, cred că sunt deja înțeleși cu dezvoltatorul. Va fi și o zonă de horeca, de food și o galerie comercială unde vor fi aduși și alți comercianți. Deocamdată nu se știe oficial cine vor fi aceștia, în afară de retailerii deja confirmați”, a explicat primarul Bogdan Pivariu.
Acesta a precizat că Selgros a depus deja cererea pentru o autorizație separată, necesară gestionării viitorului său magazin din cadrul parcului.
Proiect etapizat, gândit pe termen lung
Parcul comercial din Florești este dezvoltat în mai multe faze. Prima etapă cuprinde construcția galeriei comerciale, a hipermarketului cash & carry, a supermarketului și a magazinului de bricolaj, precum și amenajarea unei zone dedicate restaurantelor.
Pentru Faza a doua, programată după anul 2026, masterplanul prevede dezvoltarea unor funcțiuni complementare, inclusiv industrii nepoluante, ceea ce va extinde și mai mult impactul economic și social al investiției asupra zonei.
Primăria Florești, partener prin infrastructură și exproprieri
Pe lângă investiția privată, administrația locală sprijină proiectul prin exproprieri și dezvoltarea unor drumuri de acces care să fluidizeze traficul și să evite blocajele pe drumul național DN1.
„În partea vestică, înspre satul Luna de Sus, se dezvoltă cel mai mare parc comercial din Transilvania. Odată cu deschiderea parcului se vor deschide și noile drumuri. Practic, traficul se va derula în interiorul parcelelor și nu pe drumul național. Noi intervenim și expropriem acolo pentru a crea acces spre Drumul Național și în cealaltă parte, spre Someș”, a subliniat Pivariu.
Edilul a adăugat că, pe lângă noul sens giratoriu de la Luna de Sus, în plan se află și amenajarea unui drum paralel cu DN1, care va facilita accesul angajaților și clienților către noul parc comercial.
Impact economic și social semnificativ
Construcția celui mai mare parc comercial din Transilvania reprezintă o investiție majoră nu doar pentru Florești, ci pentru întreaga zonă metropolitană Cluj. Prin atragerea unor retaileri de renume și prin diversitatea ofertelor comerciale, proiectul va contribui la creșterea atractivității zonei, dar și la consolidarea poziției Floreștiului ca un pol important de dezvoltare economică la nivel regional.
„Este doar începutul. Ulterior, proiectul se va extinde pe măsură ce se vor dezvolta și celelalte investiții preconizate. Scopul nostru este să integrăm această investiție în infrastructura locală astfel încât să aducă beneficii comunității fără a crea disconfort suplimentar”, a conchis primarul Bogdan Pivariu.


















