UPDATE 27 IANUARIE: Poliția olandeză continuă investigațiile în cazul jafului de la Muzeul Drents, aducând la lumină detalii legate de mijloacele folosite de hoți și posibilii suspecți. Potrivit De Telegraaf, anchetatorii analizează cel puțin 60 de ponturi primite până acum.
Hoții au folosit un Volkswagen Golf de culoare gri închis, furat pe 22 ianuarie din Alkmaar, aflat la 200 de kilometri de Assen. Pentru a evita identificarea, aceștia au montat pe mașină numere de înmatriculare furate.
Autovehiculul a fost observat în proximitatea Muzeului Drents în dimineața jafului, la ora 3:45, iar ulterior a fost abandonat și incendiat sub un viaduct din apropierea localității Rolde. La scurt timp după ce mașina a fost incendiată, camerele de supraveghere au surprins o altă mașină oprindu-se în zonă, poliția suspectând că hoții și-au continuat fuga cu acest al doilea vehicul.Autoritățile olandeze investighează și comportamentul suspect al unui bărbat care a vizitat expoziția „Dacia – Regatul Aurului și Argintului” cu cinci zile înaintea jafului. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îl arată purtând o șapcă și o geantă mare, ceea ce a atras atenția anchetatorilor.
Anchetatorii iau în considerare mai multe ipoteze, inclusiv că făptașii ar putea fi de origine română sau membri ai clanului Remmo, un grup de criminalitate organizată cunoscut pentru jafuri spectaculoase în Germania. Clanul, format din membri de origine libanezo-kurdă, este asociat cu mai multe furturi de obiecte valoroase din muzee, ceea ce i-a adus notorietate în Europa.
Știrea inițială:
Un jaf de proporții a avut loc în această dimineață la Muzeul Drents din Olanda, unde se desfășura expoziția „Dacia – Regatul Aurului și Argintului”. Incidentul a fost marcat de o explozie folosită pentru a pătrunde în clădire, iar mai multe piese de patrimoniu au fost furate.
Coiful de la Coțofenești, una dintre piesele furate
Printre obiectele dispărute se numără celebrul Coif de aur de la Coțofenești, datat din cca. 450 î.Hr. și descoperit în satul Coțofenești, județul Prahova. Capodopera din aur cântărește 770 de grame și este decorată cu rozete conice dispuse în rânduri orizontale. Potrivit directorului general al muzeului, Harry Tupan, acesta este un incident fără precedent:
„Un astfel de incident major nu a avut loc niciodată, în cei 170 de ani de existență.”O explozie puternică a fost auzită în momentul jafului, conform Ministerului român de Externe (MAE):
„Din primele evaluări, această explozie a avut ca scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României.”
Autoritățile olandeze au confirmat furtul mai multor exponate și au demarat o investigație pentru identificarea făptașilor și recuperarea pieselor.
Piese de patrimoniu inestimabile
Expoziția reunea unele dintre cele mai importante tezaure ale patrimoniului dacic, printre care:
- Coiful de la Coțofenești;
- Diadema de la Bunești-Averești;
- Brățările dacice din Sarmizegetusa Regia;
- Tezaure de aur și argint din epoca bronzului și a fierului, provenind din situri precum Perșinari, Agighiol, Peretu, Sâncrăieni, și altele.
Măsuri internaționale pentru recuperarea pieselor
MAE a cerut sprijinul țărilor vecine Olandei pentru găsirea rapidă a pieselor furate. Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a discutat cu omologul său olandez, Caspar Veldkamp, subliniind semnificația simbolică și patrimonială a obiectelor dispărute:
„Partea olandeză a oferit asigurări privind un angajament clar și urgent atât la nivel operațional, cât și politic în soluționarea cazului.”Autoritățile olandeze au activat mecanismele de cooperare transfrontalieră și au informat Interpol pentru a sprijini eforturile de recuperare.
O zi neagră pentru patrimoniul cultural
Într-un comunicat comun, Muzeul Drents și Muzeul Național de Istorie a României au descris jaful drept un eveniment tragic:
„Pentru Muzeul Drents și Muzeul Național de Istorie a României din București este o zi neagră.”
Muzeul Drents va rămâne închis pe tot parcursul weekendului pentru investigații suplimentare.Autoritățile continuă să cerceteze circumstanțele acestui jaf și să colaboreze cu partenerii internaționali pentru a aduce înapoi piesele furate.
- Știre în curs de actualizare


















