Calea Crucii de vindecare pentru familii, organizată la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca

În Duminica Sfintei Cruci, pe 15 martie 2026, a treia duminică din Postul Mare, la Mănăstirea Maicii Domnului va avea loc procesiunea „Calea Crucii de vindecare pentru familii”, eveniment spiritual dedicat credincioșilor și familiilor din comunitatea greco-catolică.

Programul zilei va începe cu celebrarea Sfintei Liturghii, oficiată de Claudiu Lucian Pop, Arhiepiscopul Major al Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică și păstor al Eparhia de Cluj-Gherla. În cadrul celebrării va avea loc și o hirotonire diaconală.

După Sfânta Liturghie, credincioșii sunt invitați participe la procesiunea „Căii Crucii de vindecare pentru familii”, organizată de Biroul pentru Pastorația Familiei al Episcopiei de Cluj-Gherla împreună cu Surorile Congregației Maicii Domnului. Procesiunea continuă o tradiție deja consacrată în această zi cu semnificație aparte în timpul Postului Mare.

🗞️ Citește și Acestea

Participanții — ierarhul, preoții, diaconii, surorile și credincioșii — vor urca în procesiune pe colina de lângă mănăstire, parcurgând „Calea Crucii” și oprindu-se la fiecare troiță care marchează stațiunile tradiționale ale acestui drum spiritual. În mod simbolic, familiile vor purta „Crucea familiei”, iar lecturile corespunzătoare fiecărei stațiuni vor fi rostite de familii de credincioși greco-catolici.

La finalul procesiunii, „Crucea familiilor” va fi așezată într-un suport special pregătit, iar participanții vor depune în fața ei propriile intenții și rugăciuni, în armonia cântărilor interpretate de surorile congregației și primind binecuvântarea arhierească. Momentul simbolizează încredințarea suferințelor și speranțelor familiilor la picioarele Crucii lui Cristos, cu rugăciunea pentru vindecare și întărire în credință.

Semnificația Duminicii Sfintei Cruci

Duminica Sfintei Cruci, celebrată la mijlocul Postului Mare, este o sărbătoare instituită în secolul al VIII-lea la Constantinopol. Originea ei se află în tradiția liturgică de venerare solemnă a Sfintei Cruci, practicată inițial la Ierusalim, iar ulterior și la Constantinopol, după aducerea acolo a unui fragment din Sfânta Cruce.

Începând cu sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, această celebrare a fost mutată în cea de-a treia duminică din Postul Paștelui, devenind un moment de reflecție și speranță pentru credincioși în drumul spiritual spre sărbătoarea Învierii.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme