miercuri, decembrie 11, 2024
ECONOMICCamera Deputaților adoptă un nou mecanism pentru stabilirea salariului minim, conform unei...

Camera Deputaților adoptă un nou mecanism pentru stabilirea salariului minim, conform unei directive europene

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

Camera Deputaților a adoptat marți un proiect de lege care introduce un nou mecanism pentru stabilirea salariului minim, conform unei directive europene. Legea transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, adoptată la 19 octombrie 2022 de Parlamentul European și Consiliul UE, conform Agerpres.

Noul mecanism garantează protecția salariului minim fie printr-un salariu minim legal, fie prin condiții de muncă și salarizare decente, stabilite prin contracte colective de muncă sau alte acorduri scrise. Potrivit proiectului, „salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă”.

De asemenea, „salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată” va fi stabilit anual prin hotărâre a Guvernului, aplicabil de la 1 ianuarie, și va fi actualizat periodic după consultarea confederațiilor sindicale și patronale. Scopul acestui mecanism este „îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent”.

Conform noilor reglementări, salariul minim poate fi acordat unui angajat pentru o perioadă maximă de 24 de luni de la încheierea contractului individual de muncă, după care acesta va trebui să primească un salariu superior salariului minim.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi între 3.000 și 5.000 lei pentru fiecare persoană afectată, fără a depăși 200.000 lei în total. În plus, stabilirea repetată de salarii sub nivelul minim prevăzut de lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală.

Proiectul a fost deja aprobat de Senat, iar Camera Deputaților a fost forul decizional în acest caz.