Lucrările la proiectul metroului din Cluj continuă în teren, iar în subteran, lucrările vor începe după livrarea celor două «cârtițe» ce vor realiza săpăturile, conform Monitorul de Cluj.
Lucrările de teren pentru proiectul metroului din Cluj au început la începutul lunii iunie.
Conform primarului Emil Boc, se desfășoară în continuare lucrări pentru devierea utilităților și pregătirea infrastructurii necesare etapelor ulterioare ale investiției.
„După cum știți, în privința lucrărilor la metrou, acestea au început. Acum se derulează, în continuare, lucrările de deviere de utilități și de pregătire a infrastructurii, astfel încât așa cum este prevăzut, în toamnă să fie aduse acele utilaje care vor lucra în subteran. E vorba de aceste «cârtițe» necesare pentru săpături, deci un model al acestor utilaje va fi și la Cluj, vor fi două exemplare, pentru că sunt două tunele de executat, dus-întors. După aceea urmează să fie pregătită intrarea în subteran. Se lucrează constant pe șantier”, a declarat, marți, în deschiderea ședinței de Consiliu Local, primarul Emil Boc.
Conform autorităților locale, metroul va fi operațional în anul 2031, transportând zilnic 164.000 de călători și reducând numărul mașinilor din oraș cu 29.000 încă din prima zi de funcționare. Din perspectiva „transformării verzi”, metroul va contribui anual la reducerea gazelor cu efect de seră echivalent cu plantarea a jumătate de milion de copaci. Linia de metrou ușor, care va avea 19 stații subterane și un depou suprateran, va putea transporta între 15.200 și 21.600 pasageri pe oră și pe sens, cu un interval de 90 de secunde între trenuri (40 de trenuri pe oră și sens).


















