miercuri, decembrie 11, 2024
ROMANIACFR a lansat licitația pentru modernizarea liniei Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia...

CFR a lansat licitația pentru modernizarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

CFR a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe două secțiuni de pe linia Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunile Cluj – Aghireș (lotul 1) și Aghireș – Poieni (lotul 2), aferente obiectivului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihorˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

„Valoarea financiară totală estimată a contractelor este de 2.978.055.955,73 RON, lei fără TVA, din care 1.505.138.213,54 RON, fără TVA, pentru lotul 1 Cluj – Aghireș, respectiv 1.472.917.742,19 RON, fără TVA, pentru lotul 2 secțiunea Aghireș – Poieni, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta 4 – Transport sustenabil – Reforma 1.5 – Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului feroviar”, potrivit CFR.

Obiectivul general al celor 2 contracte de prestări servicii este electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166,2 km) pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea unor obiective, printre care creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h pe întregul tronson, modernizarea stațiilor, inclusiv haltele de mișcare, modernizarea clădirilor stațiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare li modernizare poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor.

„Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe cele două loturi, Cluj – Aghireș (lotul 1) și Aghireș – Poieni (lotul 2), se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar”, adaugă CFR.

Durata de implementare este de 102 luni pentru fiecare contract, astfel: 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de minimum 60 de luni.

(sursa: Mediafax)