CFR Cluj – Rapid București: Măsuri speciale de ordine și siguranță pentru meciul din Cupa României

Marți, 10 februarie 2026, de la ora 20:00, pe stadionul CFR „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, se va desfășura partida dintre CFR 1907 Cluj și FC Rapid București, din cadrul Cupei României.

Pentru a asigura desfășurarea meciului în condiții de siguranță, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, împreună cu alte instituții cu atribuții în domeniu, vor institui măsuri speciale de ordine publică, atât în apropierea stadionului, cât și pe traseele de deplasare ale suporterilor.

Accesul în stadion va fi deschis începând cu ora 18:00, iar suporterilor li se recomandă să ajungă din timp pentru a evita aglomerațiile generate de verificările de securitate. La intrare, spectatorii vor fi supuși controlului corporal preventiv și verificării bagajelor, pentru a preveni introducerea obiectelor periculoase, a materialelor pirotehnice sau a băuturilor alcoolice.

🗞️ Citește și Acestea

De asemenea, accesul în tribune se va face doar pe locurile indicate pe bilete, fiind interzisă migrarea între sectoare sau staționarea pe scările stadionului. Este interzisă și afișarea de bannere sau materiale care incită la ură, discriminare sau violență, precum și aruncarea de obiecte către ceilalți spectatori, jucători sau forțele de ordine.

În intervalul 18:00 – 22:00, se vor aplica restricții de circulație în zona stadionului, pe străzile Romulus Vuia, Gruia, 11 Octombrie și Migdalului, iar comercializarea băuturilor alcoolice în proximitatea arenei va fi interzisă.

Forțele de ordine vor monitoriza permanent comportamentul spectatorilor, atât în interiorul stadionului, cât și pe traseele de afluire și defluire, pentru prevenirea oricăror incidente. Suporterii sunt îndemnați să manifeste răbdare, să respecte indicațiile personalului de ordine și să evite orice comportament care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

Măsurile fac parte din programul de siguranță pentru competițiile sportive, conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia jocurilor sportive, și sunt menite să asigure un climat sigur și civilizat pentru toți participanții la eveniment.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme