Clujul e pe primul loc în țară în ceea ce privește ritmul de creștere al PIB/capita, arată datele INS.
„Clujul nu stă pe loc, iar asta se vede și în cifrele livrate de Institutul Național de Statistică. Ne situăm pe primul loc în țară în ceea ce privește ritmul de creștere al PIB/capita. În ultimii 20 de ani, am urcat treptat pe scara PIB-ului pe cap de locuitor și am reușit să ne clasăm, imediat după București. E important să ne bucurăm de fiecare realizare, dar și să privim spre viitor și să facem din Cluj un loc și mai prosper pentru noi toți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Cu toate că Bucureștiul conduce la capitolul PIB/capita, fiind urmat de Cluj, în ultimii 20 de ani clujenii au avut un ritm de dezvoltare mult peste cel al Capitalei.
În urmă cu 20 de ani Clujul era pe locul al cincilea ca PIB/capita, după București, Ilfov, Constanța și Brașov. În 2010 devansează Brașovul și ajunge pe locul 4, iar mai nou a trecut și de Ilfov, stând în coada Capitalei, arată datele statistice.
Cel mai slab ritm de dezvoltare l-a avut Covasna, Galați, Vrancea și Bacău, iar cel mai ridicat l-au avut Cluj, București, Sălaj și Timiș.


















