Aproximativ 48.000 de imobile au fost vândute la nivel național în luna aprilie 2026, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În acest context, județul Cluj se situează pe locul 4 în clasamentul național al tranzacțiilor imobiliare, cu un total de 2.257 de imobile vândute. Dintre acestea, 728 au fost unități individuale, precum apartamente sau case.
Topul este condus de București, cu 8.024 de imobile tranzacționate, urmat de Ilfov (3.272) și Constanța (2.670). După Cluj se clasează Timiș, cu 2.240 de imobile vândute.
🗞️ Citește și Acestea
La polul opus, cele mai puține tranzacții au fost înregistrate în județele Teleorman, Covasna și Călărași.
Raportat la reședințele de județ, cele mai multe imobile au fost vândute în Brașov (1.024), Constanța (925) și Iași (826). În schimb, în Alexandria s-au vândut doar 15 imobile, iar în Slatina 39.
La nivel național, piața imobiliară a înregistrat o scădere în aprilie: cu 5.240 mai puține imobile vândute față de luna martie și cu 1.776 mai puține comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.


















