Consiliul Concurenței a amendat șase companii din piața de carte și Asociația Editorilor din România cu aproximativ 1,2 milioane de euro

Consiliul Concurenţei a sancţionat șase companii din piaţa de carte și Asociaţia Editorilor din România (AER) cu amenzi de aproximativ 1,2 milioane de euro (5,967 milioane de lei) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială, conform Agerpres.

Conform unui comunicat al autorităţii, cea mai mare amendă a fost aplicată Direct Client Services SRL (Librăriile Cărtureşti), care a primit peste 3,98 milioane de lei. Alte sancţiuni au fost impuse Librăriilor Humanitas S.A. (582.362 lei), Curtea Veche Publishing SRL (422.220 lei), Humanitas S.A. (365.718 lei), Nemira Publishing House SRL (324.636 lei) şi Publica Com SRL (174.677 lei). Asociaţia Editorilor din România a fost amendată cu 115.696 lei.

„Autoritatea de concurenţă a constatat că cele șase companii și AER şi-au coordonat strategiile comerciale și au limitat comercializarea de carte către biblioteca Bookster între 2017 și 2020”, se arată în comunicat. Bookster achiziționa cărți de la edituri și librării și le oferea abonaților în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare. Editurile și librăriile, susținute de AER, considerau că Bookster nu respecta regulile pieței și nu plătea suficient pentru drepturile de autor.

🗞️ Citește și Acestea

Investigația a fost declanșată după plângerea Asociației Educație pentru Toți Copiii, deținătoarea Bookster. Legea concurenței interzice orice înțelegeri care restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme