Consiliul Național al Audiovizualului: Regim de permanență până la finalizarea alegerilor prezidențiale

Consiliul Național al Audiovizualului a anunțat vineri că va opera în regim de permanență pe întreaga durată a alegerilor prezidențiale, până la încheierea oficială a procesului electoral, conform Agerpres.

Întregul aparat de lucru este organizat astfel încât CNA să poată reacționa în timp util. Ședințele publice ale Consiliului vor fi convocate ori de câte ori este necesar, cu respectarea legislației audiovizuale și a principiilor transparenței și echidistanței„, se precizează într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a instituției.

CNA reiterează importanța respectării libertății de exprimare în această perioadă, subliniind că aceasta reprezintă un pilon esențial al unei societăți democratice. „Libertatea de exprimare este un principiu fundamental al democrației, iar democrația, în sine, garantează libera exprimare„, se arată în comunicat.

Într-o informare, Consiliul a precizat că următoarea ședință este programată să înceapă vineri, la ora 12:00.