Eurodeputatul român Cristian Terheș, membru al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a atras atenția în Parlamentul European asupra situației dramatice a comunităților creștine și a altor minorități religioase din Nigeria, Orientul Mijlociu și alte regiuni ale lumii, unde persecuția și discriminarea pe criterii de credință au atins cote alarmante.
În intervenția sa, Terheș a subliniat că sute de milioane de creștini trăiesc astăzi sub amenințare, fiind victime ale violenței, marginalizării și epurărilor religioase. El a amintit că identitatea creștină nu se reduce doar la credința personală, ci are și o puternică dimensiune socială și civică, manifestată prin apărarea demnității umane, a libertății și a drepturilor fundamentale.
| Articol plătit de Grupul ECR din Parlamentul European.
„Istoria arată că tiranii și extremiștii îi urăsc pe creștini nu doar pentru credința lor internă, ci pentru expresia publică a acesteia, care eliberează comunitățile de frică și tiranie”, a afirmat eurodeputatul, evidențiind rolul creștinismului în formarea societăților libere.
Referindu-se la situația din Nigeria și Orientul Mijlociu, Terheș a avertizat că aceste comunități sunt printre cele mai vulnerabile, fiind expuse constant violențelor și tentativelor de ștergere sistematică. În acest context, el a cerut Uniunii Europene să își asume responsabilitatea morală și politică de a le proteja.
„Europa are datoria să îi apere pe creștini nu doar din motive umanitare, ci și pentru că însăși fundația proiectului european se sprijină pe valorile creștine”, a declarat europarlamentarul, amintind celebra afirmație a părintelui fondator al Uniunii Europene, Robert Schuman: „Democrația își datorează existența creștinismului”.
Cristian Terheș a făcut apel la o diplomație europeană mai activă și coerentă în domeniul libertății religioase, capabilă să prevină radicalizarea, să combată intoleranța și să protejeze comunitățile vulnerabile. „A sosit timpul ca UE să adopte o diplomație religioasă coerentă pentru a preveni radicalizarea, a combate intoleranța și a proteja comunitățile vulnerabile, inclusiv creștinii”, a conchis eurodeputatul ECR.



















