Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunțat măsuri speciale pentru desfășurarea Festivalului UNTOLD 2026, care va avea loc în perioada 6–9 august. Pentru a facilita deplasarea participanților, compania va suplimenta capacitatea de transport pe mai multe linii urbane și metropolitane și va prelungi programul transportului public pe timpul nopții.
Potrivit CTP, vor circula mai multe mijloace de transport pe liniile 5, 6, 10, 24B, 25, 30, 31, 35, 44, 47, M26 și M43, iar numărul vehiculelor va fi suplimentat ori de câte ori gradul de încărcare o va impune.
Totodată, programul liniilor de noapte 5N (Traian Vuia – Piața Gării), 25N (Str. Unirii – Bucium) și 54N (Zorilor – Grigorescu) va fi prelungit până la începerea programului obișnuit de zi, pentru a asigura transportul participanților la festival pe tot parcursul nopții.
O modificare importantă vizează traseul liniei 25N. Autobuzele nu vor mai circula prin Piața Mihai Viteazul, ci vor fi deviate pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, cu oprire în stația Victoria. În plus, mijloacele de transport vor staționa câteva minute în stațiile Sora și Victoria, pentru a facilita transbordarea călătorilor între cele trei linii de noapte.
Pe traseul spre Bucium vor fi suspendate stațiile Central și Piața Mihai Viteazul Sud, acestea fiind înlocuite cu oprirea suplimentară din stația Victoria.
Programul prelungit va fi asigurat și în zona metropolitană. În colaborare cu primăriile comunelor Baciu, Florești și Apahida, CTP va extinde circulația pe timpul nopții pentru liniile metropolitane M31 (Baciu – Piața Mihai Viteazul), M26 (Cetate Florești – Uzinei Electrice), M41 (Apahida – Aurel Vlaicu) și M43 (Dezmir – Aurel Vlaicu), pentru a facilita deplasarea locuitorilor către și dinspre festival.
Reprezentanții CTP recomandă călătorilor să consulte programele actualizate de circulație și traseele disponibile pe site-ul companiei și în aplicația mobilă Tranzy înainte de efectuarea călătoriei.

















