GIURGIU: REZULTATELE, JOCUL, NI LE DOREAM LA UN NIVEL MAI RIDICAT
În conferința de presă de ieri, când Ioan Ovidiu Sabău a avut primul dialog cu presa după revenirea în funcția de antrenor, conducerea lui ”U” Cluj a explicat motivele renunțării la serviciile fostului tehnician, Toni Petrea.
”Nu a fost complicat. (Petrea – n. red.) a fost înștiințat. A venit la club, a fost o discuție vizavi de încetarea contractului. Totul a decurs foarte repede. Nu au fost probleme. Nu neapărat rezultatul din meciul cu CFR (a contat în decizia de schimbare a antrenorului – n. red.), ci per ansamblu, tot ceea ce s-a întâmplat. Din păcate, nu am avut rezultatele poate pe care le așteptam, având în vedere că așteptările erau mult mai mari față de anul trecut. Rezultatele, jocul, ni le doream la un nivel poate mai ridicat. Cam acestea ar fi motivele. Ne-am gândit și noi, și consideram că în acest moment trebuie să dăm un șoc la echipă sau să încercăm să schimbăm ceva, și, din păcate, antrenorul este primul care cade. Eu nu cred că (Petrea – n. red.) a pierdut vestiarul, din ce am văzut. Am fost și eu în 90% din timp acolo și nu am văzut să fie probleme sau să-i răspundă într-un fel sau altul unul dintre jucători. De fapt, niciunul dintre jucători. Cred că a fost un respect reciproc, din partea tuturor, și nu pot să spun că a pierdut vestiarul”, a declarat directorul sportiv, Gabriel Giurgiu.
BILANȚUL LUI PETREA LA ”U” CLUJ
Sub comanda tehnicianului care a ieșit de două ori vicecampion al României cu FCSB, ”U” Cluj a câștigat un meci, a remizat în 3, iar pe 2 le-a pierdut. Studenții au înscris 10 goluri și au încasat 13.
Totuși, față de sezonul trecut, primul după revenirea în Liga 1, bilanțul ardelenilor după 6 etape a fost mult mai bun. Atunci a început campionatul cu 2 remize, iar apoi a suferit 4 eșecuri la rând. Mai mult, primul succes a venit abia în etapa a 10-a, 1-0 cu CS Mioveni.
De această dată, ”U” a obținut o victorie cu FC U Craiova (4-3) în runda a 3-a, dar putea la fel de bine să mai câștige cel puțin 2 meciuri, și anume pe cel cu Petrolul (1-1), când a deschis scorul, respectiv cu rivala CFR Cluj (3-4), când a condus cu 2-0 și a egalat la scorul de 2-3. Nu în ultimul rând, ”U” a reușit în două rânduri să dea mai mult de 2 goluri într-un meci, față de campionatul precedent, când 2 goluri era numărul maxim reușit de alb-negri într-un meci din Liga 1.
CITEȘTE ȘI – Sabău o vrea pe ”U” Cluj la un nivel superior: ”Să începem să câștigăm trofee!”
EDITORIAL | 5 concluzii despre revenirea lui Sabău la ”U” Cluj
EXCLUSIV | Viitorul lui ”U” și CFR prin ochii antrenorului Mihai Georgescu
Dacă v-a plăcut materialul, vă invităm să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a găsi următoarele materiale publicate de noi.


















