Președintele interimar Ilie Bolojan a primit, luni dimineață, o delegație oficială a Statelor Unite la Palatul Cotroceni, la ora 11:00, potrivit unui comunicat emis de Administrația Prezidențială. La întrevedere au fost prezenți și consilierii prezidențiali Cristian Diaconescu și Luminița Odobescu.

Pe agenda delegației americane sunt prevăzute și discuții cu premierul Marcel Ciolacu, programate pentru ora 16:00 în aceeași zi. Ulterior, reprezentanții SUA vor avea întâlniri și cu membri ai Parlamentului României.

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a precizat sâmbătă că scopul principal al vizitei este de a obține explicații legate de anularea alegerilor organizate la finalul anului trecut. „Vom da și răspunsuri în legătură cu ce s-a întâmplat, dar și garanții în legătură cu ce se va întâmpla“, a declarat Diaconescu.

Alături de subiectul electoral, oficialii români și americani vor discuta și despre strategia de securitate la Marea Neagră. Diaconescu a ținut să sublinieze că „în acest moment nu există niciun fel de semnal în ceea ce privește posibila retragere a trupelor SUA în Europa“, încercând astfel să calmeze eventualele temeri legate de o reconfigurare a prezenței militare americane în regiune.