Dispariția lui Gaz Metan Mediaș, una dintre echipele care au jucat ani buni în prima ligă, ridică și acum semne de întrebare. Totodată, provoacă tristețe.
La finalul sezonului 2021/2022, clubul cu o istorie de aproape 8 decenii s-a desființat. Cu doi ani înainte, lupii negri evoluau pentru prima și singura dată în play-off-ul Ligii 1. În prezent, Suporteri ACS Mediaș, formație care a promovat în Liga a III-a, încearcă să ducă mai departe tradiția Gazului.
”Academica Clinceni era o echipă care nu spunea nimic, o echipă care a promovat din Liga a 2-a și (antrenorul Ilie Poenaru, în sezonul 2020/2021 – n. red.) i-a dus în play-off. La noi, totul e așa. Dacă iese, bine. Ce fac pe urmă? Mă împotmolesc. Promovând, ai nevoie de niște jucători, obișnuiți cu niște rezultate, care costă mai mulți bani decât ceea ce ai avut. Și atunci, eforturile financiare sunt mult mai mari. Nu te gândești. Dacă îi aduc, eu pot să-i plătesc? Ce se întâmplă pe urmă? Asta s-a întâmplat și la ei (Clinceni s-a desființat în același an în care a dispărut Gaz Metan, adică în 2022, vara – n. red.). Au rămas cu o grămadă de datorii și s-au desființat până la urmă. Gazul a stat vreo 15 ani în Liga 1 (cu precizarea că în sezonul 2015/2016 a ajuns în Liga a 2-a, de unde a promovat după numai un an – n. red.). Și la Gaz Metan erau condiții bune, un stadion frumos, teren de antrenament. Era liniște, fără presiune, puteai să ai performanțe. Dar și acolo s-au cheltuit bani aiurea. Era o echipă bună de Liga 1”, a comentat Franisc Dican, fost antrenor la CFR Cluj (în prezent la Sănătatea Cluj), în studioul emisiunii Cluj Live Sport.
Pentru că și-a amintit de clubul care în trecut o elimina pe Mainz din Europa League, Dican a apreciat evoluțiile avute de Darius Olaru (25 de ani), unul dintre fotbaliștii de perspectivă lansați de Gaz Metan. În ultima etapă, Olaru a marcat 2 goluri pentru FCSB în victoria cu Universitatea Craiova (3-0).
”Olaru este un jucător interesant. De când l-am văzut prima dată la Mediaș mi-a sărit în ochi. Ca dovadă, după un an și jumătate sau 2 a plecat la FCSB. A jucat la U21 (în 2019, a fost semifinalist cu România la Campionatul European de Tineret – n. red.)”, a spus Dican.
Foto: arhivă Robert Popa
Dacă v-a plăcut materialul, vă invităm să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a găsi următoarele materiale publicate de noi.


















