Președintele Consiliului Județean a vorbit recent despre valorile Clujului, un Cluj în care putem să aducem „un plus de valoare fiecare dintre noi”. Discursul este unul interesant, în contextul în care nu au fost încă anunțați cei care vor candida la Primăria și Consiliul Județean Cluj.
„Cred că, încet-încet, în rândul clujenilor, există această dorință de a pune preț pe valorile naționale, pe tot ce înseamnă produsele românești, valorile românești, produsele noastre locale, oameni care prin ceea ce sunt ei sunt un produs al Clujului și reprezintă Clujul cu succes și aduce un plus valoare. Cred că o sintagmă potrivită pentru ceea ce am trăit zilele acestea ar fi „cred în Cluj, cred în România”. Credința că putem să aducem un plus de valoare fiecare dintre noi, susținând Clujul și ceeea ce produce acest județ. Am observat în ultimul timp că oamenii sunt preocupați de chestiunea aceasta, de a-și cumpăra produse mai degrabă locale, de a susține tot ceea ce produce acest județ. Într-un cuvânt, am simțit credința în valorile Clujului și ale României”, a spus Alin Tișe, la postul Napoca Live.
„Eu cred că au fost momente mult mai dificile în trecut, în care a fost pierdută busola și se și vedea chestiunea aceasta. Eu văd emulația care se produce în jurul proiectului nostru intitulat astfel și am simțit o îmbunătățire din acest punct de vedere de la oamenii frumoși pe cae îi are acest județ și până la produsele pe care le are Clujul. Poate că nu excelăm din punct de vedere al produselor alimentare față de alte județe, însă Clujul are un specific al lui pe care nimeni nu îl poate neglija.
Când mergeți în alte părți din țară și vedeți ce se întâmplă acolo și comparați cu ce se întâmplă în Cluj, nu aveți un sentiment de mândrie, de confort că sunteți din județul Cluj sau din Cluj-Napoca? Clujul nu mai are eticheta pe care o avea acum câțiva ani, cu tricolorul pus pe bănci, cu gunoaie și alte lucruri. Clujenii, când merg în alte județe, se mândresc că sunt din Cluj. Acest sentiment se clădește în timp, nu vine de la sine. Faptul că scrie pe buletinul nostru că suntem clujeni, asta nu este nicio garanție. Dar am simțit peste tot pe unde am umblat în țară că există acest respect față de Cluj și de clujeni. În momentul în care oamenii aud că ești din Cluj, există un sentiment de apreciere, de simpatie, cel puțin așa am simțit eu. Oamenii spun că la Cluj se întâmplă lucruri bune, lucruri frumoase. Trebuie să spunem aceste lucruri, nu trebuie să ne fie jenă cu ele. Nu e perfect, mai avem mult de lucru.
Da la Cluj sunt cele mai mari prețuri din România, dar asta va aduce și un nivel de trai pe măsură, pentru că prețurile urmează nivelul de trai, ele nu pot rămâne rupte de ceea ce își permite populația. Dincolo de problemele pe care le avem legate de trafic, de prețurile mari, cred că acest sentiment de confort și de bine oriunde în această țară sunt evidente. Numai dacă ești de rea credință nu recunoști că oamenii se uită cu apreciere, cu simpatie către Cluj și îl asociază cu dezvoltarea. Cred că aceste lucruri bune pe care le avem trebuie să le exploatăm, să le completăm și să mergem cu ele înainte, iar cele mai puțin bune, să le îmbunîătățim. Trebuie să mergem înainte și să continuăm dezvoltarea județului. De aceea doresc să trăiască aici atât de mulți oameni, de aceea foarte mulți studenți decid să rămână aici după ce termină studiile. Aceasta este partea pozitivă, dar atrage după ea și chestiuni mai puțin plăcute: trafic, aglomerația din spitale, din școli, din grădinițe. Toate acestea sunt legate de creșterea continuă a numărului de persoane, nu putem face față acestei creșteri în permanență”, a concluzionat Alin Tișe.


















