Doi tineri din Cluj, au fost reținuți după ce au furat 248.000 de lei dintr-o locuință din Cluj-Napoca

Doi tineri, un băiat de 28 de ani din Gherla și o fată de 27 de ani din Cluj-Napoca, au fost reținuți pentru furtul a 240.000 de lei dintr-o locuință de pe strada Horea din Cluj-Napoca.

„La nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție se află în instrumentare un dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de furt calificat, în cadrul căruia a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Gherla și o tânără de 27 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

În fapt, polițiștii au stabilit faptul că la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 20.15, cei doi ar fi pătruns, prin escaladare, într-un imobil situat la parterul unui bloc de pe strada Horea din municipiu, de unde ar fi sustras suma de 248.000 de lei.

🗞️ Citește și Acestea

Astfel, în cadrul activităților investigativ-operative derulate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție, cu sprijinul efectivelor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic, cei doi tineri au fost depistați în municipiul Cluj-Napoca.

Până la acest moment, prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial de polițiști.

În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările au fost derulate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme