Într-o nouă postare pe Truth Social, președintele american Donald Trump a reluat criticile la adresa Uniunii Europene. Acesta a acuzat din nou blocul comunitar că a fost creat cu scopul de a exploata Statele Unite în privința schimburilor comerciale, potrivit Reuters.
„Este greu de tratat cu Uniunea Europeană”, a scris Trump. „A fost creată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite, în privința comerțului. Discuțiile noastre cu UE nu duc nicăieri.”
Declarațiile sale au avut efect imediat. Dolarul s-a depreciat față de euro, iar bursele europene au înregistrat scăderi.
Taxe, tarife și acuzații de manipulare
Trump a criticat dur politicile comerciale europene. S-a plâns de barierele comerciale puternice impuse de UE, de TVA, de „penalitățile ridicole” aplicate companiilor americane și de ceea ce a numit „procese nedrepte și nejustificate prin care au trecut companiile americane, care au dus la un deficit comercial cu SUA de peste 250 de milioane de dolari pe an, o cifră total inacceptabilă.”
În februarie, liderul american a semnat un ordin executiv care impune un tarif de 25% pentru importurile de oțel și aluminiu, inclusiv cele din UE. Ca răspuns, Comisia Europeană a anunțat, o lună mai târziu, taxe de 25% pentru o gamă largă de produse americane, în valoare de 26 miliarde de euro.
În aprilie, Administrația Trump a publicat o listă extinsă de tarife comerciale globale. Pentru produsele din UE, a fost introdus un tarif general de 20%.
Conform datelor oficiale, deficitul comercial de bunuri al SUA cu Uniunea Europeană a ajuns la 235 de miliarde de dolari în 2024, cu 13% mai mare față de anul precedent.


















