Fostul deputat liberal Ben Oni Ardelean a lansat un atac dur la adresa USR, după ce Oana Țoiu a fost propusă pentru Ministerul Afacerilor Externe. Acesta susține că numirea ei este o „decizie hazardată” care poate afecta grav imaginea și poziția României în lume.
„România nu-și poate permite experimente diplomatice. A pune în fruntea Externelor o persoană fără studii și experiență în politică externă este o eroare gravă”, a scris Ardelean pe Facebook.
El avertizează că într-un context internațional exploziv, România trebuie să fie reprezentată „cu forță, claritate și profesionalism”, nu prin „improvizații și interese de partid”.
Fostul deputat susține că, în relația cu SUA și în dosare sensibile precum Ucraina, Orientul Mijlociu sau Iran, este nevoie de diplomați cu pregătire reală. Nu de persoane „aduse din zona bunelor intenții”.
„Ministerul de Externe nu este rampă de lansare politică! Este coloana vertebrală a demnității României în lume”, a subliniat Ardelean.
Propunerea Oanei Țoiu la Externe stârnește revoltă. Pentru mulți, este dovada că sistemul ticălos se regrupează, nu dispare.


















