EDITORIAL | Cuceririle lui Șumudică pe Planeta Fotbal

Marius Șumudică a împlinit 52 de ani. Nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dar, pe scurt, se poate spune că este în rândul antrenorilor aplaudați de unii și invidiați de alții. De ce aplaudat? De ce invidiat? Pentru că la majoritatea echipelor unde a activat a scris, până la urmă, niște pagini importante din istoria acelor cluburi.

🗞️ Citește și Acestea

Desigur că publicul a gustat și altfel de momente cu Șumudică în prim plan. Cele în care Șumudică a răspuns la probleme cu zâmbetul pe buze, glumind și uneori certându-se puțin atunci când s-a simțit neîndreptățit. Și totuși, nu momentele amuzante sunt cele care definesc în mod special cariera unui tehnician, nu atâta timp cât sunt niște rezultate care pun în valoare această carieră.

12 VICTORII CU RAPID, CARE, LA FINAL DE SEZON, S-A CLASAT PE LOCUL 4 ÎN ROMÂNIA

● Prima cucerire a lui Șumudică de pe Planeta Fotbal a fost chiar la Rapid, clubul său de suflet. Nu a câștigat trofee, dar a contribuit într-o mare proporție la clasarea giuleștenilor pe locul 4, în sezonul 2010/2011 (pe care nu l-a prins în întregime pe banca Rapidului), peste rivalele din Capitală, adică FCSB (pe atunci încă sub numele de Steaua) și Dinamo. Mai precis, Rapid a obținut cu el pe bancă 46 din cele 59 de puncte strânse în întreg campionatul. Și mai simplu spus, cu el au fost înregistrate 12 din cele 16 victorii. Mai mult, a reușit să învingă de două ori campioana en-titre CFR Cluj (2-0, 1-0), a pierdut doar una dintre confruntările cu Dinamo (și la limită, 2-3), în cealaltă a remizat (0-0), a câștigat returul cu Politehnica Timișoara (3-2), a fost invincibil în fața Vasluiului (2-0, 1-1). Pe lângă rezultatele bune avute împotriva adversarelor cu pretenții la vremea respectivă, trebuie spus că înainte ca Șumudică să se despartă de Rapid, după un eșec în fața Sportului Studențesc (0-1), echipa venea după o serie de șase partide fără înfrângere (trei dintre meciuri fiind câștigate).

PRIMUL TITLU ȘI PRIMA CALIFICARE ÎN PRIMĂVARA EUROPEANĂ DIN ISTORIA ASTREI

● Ceva mai târziu, mai precis în sezonul 2015/2016, primul cu sistem play-off/play-out în Liga 1, Șumudică a condus-o pe Astra Giurgiu spre primul ei titlu de campioană națională. Pentru a da o semnificație specială performanței de atunci, atunci trebuie precizat faptul că Astra a fost a patra echipă din afara Bucureștiului (după CFR Cluj, Unirea Urziceni și Oțelul Galați, iar apoi urmată de Viitorul Constanța, în 2017) care iese campioană din 2000 și până în prezent. Tot în sezonul 2015/2016, Astra a avut cele mai multe victorii în sezonul regular (14), dar și în play-off (7), unde a mai avut recordul absolut de goluri marcate (20). În același an, cu Șumudică antrenor, Astra a cucerit a doua ei Supercupă, după o finală cu CFR pe Cluj Arena (1-0). Un an mai târziu, Astra s-a descurcat foarte bine în campionatul regular, pe care l-a încheiat pe locul 3, la 5 puncte de liderul Viitorul, dar în play-off a avut un parcurs mai puțin reușit. A obținut locul 6. Pe de altă parte, sezonul 2016/2017 a fost cel mai bun din istoria clubului pe plan european, prin calificarea în 16-imile Europa League, unde Astra a fost eliminată după o dublă strânsă cu gruparea belgiană Genk (2-2, 0-1). În grupe, Astra a făcut o figură frumoasă în fața unor adversare precum AS Roma (0-0, 0-4), Viktoria Plzen (2-1, 1-1) și Austria Viena (2-3, 2-1). În play-off, Astra a eliminat-o pe West Ham United (1-1, 1-0), locul 7 în ediția 2015-2016 a campionatului englez, peste Liverpool și Chelsea. În afară de CFR, Unirea Urziceni și FCSB, doar Astra a mai reușit să ajungă în primăvara europeană în intervalul 2010-2020, iar asta cu Șumudică la comandă. Peste 100 de meciuri a avut Șumudică la Astra, jumătate dintre ele câștigate. Singura performanță notabilă din era post Șumudică a fost locul 3 în Liga1, în 2020, cu Bogdan Andone (cel care a lucrat cu Șumudică în calitate de antrenor secund în 2016).

LOCUL 9 ÎN TURCIA CU KAYSERISPOR, APOI LOCUL 8 ALĂTURI DE GAZIANTEP

● După România, Turcia e o altă țară unde Șumudică a avut rezultate remarcabile. În sezonul 2017/2018 a obținut locul 9 în Superliga Turciei alături de Kayserispor, cu un bilanț de 12 victorii, 8 remize și 14 eșecuri. Doi ani mai târziu, de această dată la Gaziantep, Șumudică a reușit o clasare mult mai bună, locul 8, cu 11 victorii, 13 egaluri și 10 înfrângeri. În plus, în 2021, când a plecat de la Gaziantep, echipa se afla pe locul 3 în prima ligă din Turcia, cu un record de 6 victorii, 7 egaluri și doar o înfrângere. Pentru a înțelege la ce nivel era fotbalul turc atunci, trebuie spus că în anii respectivi, campioana Turciei ajungea direct în grupele Ligii Campionilor, iar vicecampioana juca, spre exemplu, în turul trei preliminar al competiției în 2018, iar în 2020 în turul doi preliminar. În schimb, România e foarte departe de atingerea grupelor Ligii, dacă ne gândim că numai campioana are dreptul să joace în calificări, și numai din turul 1.

EPISODUL CFR. CELE DOUĂ MECIURI ÎNCEPUTE PERFECT ȘI TERMINATE RĂU CU YOUNG BOYS, DEZASTRUL DE LA BELGRAD, CALIFICAREA ÎN GRUPELE CONFERENCE LEAGUE ȘI VICTORIILE PE LINIE DIN LIGA 1

● Pentru că am adus aminte de țara noastră, atunci trebuie să precizăm că CFR Cluj a fost a doua echipă calificată în grupele unei competiții europene cu Șumudică pe bancă. De grupele Conference League era vorba, în 2021, când întrecerea se afla la ediția inaugurală. CFR a ajuns acolo odată cu accederea în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, de unde echipele eliminate picau în grupele celei de-a treia competiții europene în cazul în care erau eliminate și din Europa League. CFR nu a fost departe de a-și asigura prezența chiar în a doua competiție de pe Bătrânul Continent, asta deoarece în turul 3 al Ligii Campionilor a condus-o în ambele jocuri pe Young Boys Berna, numai că elvețienii au scos o remiză la Cluj tocmai în minutele de prelungire (1-1), în timp ce la Berna au reușit chiar să câștige (3-1). Singurul meci dezastruos a fost cu Steaua Roșie (în play-off-ul Europa League), la Belgrad, când sârbii s-au impus cu 4-0, în timp ce returul s-a încheiat cu o înfrângere la un gol diferență pentru CFR, 1-2. Așadar, Șumudică a avut un singur meci nereușit din toate punctele de vedere, cel de la Belgrad, pentru că dubla cu Young Boys a fost una care se putea încheia, la fel de bine, în favoarea CFR-ului. Putem spune că micile detalii au făcut diferența în dubla CFR – Young Boys. Nu în ultimul rând, cu Șumudică pe bancă, CFR a câștigat primele șase meciuri din campionatul 2021/2022, campionat la finalul căruia trupa ardeleană a obținut al cincilea trofeu consecutiv, dar sub comanda lui Dan Petrescu (aflat și în prezent la CFR).

Foto: Facebook / Gaziantep

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme