EDITORIAL | Cutezătorul

Fotbalul nu înseamnă doar să aspiri la câștigarea unor trofee, ci să-ți dorești „să câștigi inimi”, după cum remarca foarte frumos Carlo Ancelotti în cartea „Leadership tăcut”. Să câștigi inimile oamenilor cu care lucrezi, ale celor care te susțin din tribune, dar și ale cronicarilor. Ei bine, actualul antrenor de la Hermannstadt le-a reușit pe toate.

🗞️ Citește și Acestea

În 2022, cu Marius Măldărășanu (48 de ani) pe banca tehnică, Sibiul a ajuns să respire din nou aerul primei divizii. Tot în 2022, Sibiul a visat la prima prezență în play-off, mai ales după ce a terminat anul cu o victorie acasă la campioana CFR Cluj, scor 1-0. Numai că visul a fost frânt de o penalizare cu 9 puncte, penalizare pusă de comisiile Federației pe seama problemelor financiare ale clubului care va celebra un deceniu de la înființare peste doi ani.

Nimănui nu-i place să piardă niște puncte muncite. Nimănui nu-i place să știe că trebuie să găsească, zi de zi, metode de a-i motiva pe jucători atunci când problemele cu care se confruntă nu sunt de natură sportivă, ci salarială.

Și totuși, Măldărășanu nu a abandonat lupta. O luptă în care doar cei mai cutezători rezistă. În cei aproape doi ani de când este la Hermannstadt, unde, pe lângă problemele cu banii, a trebuit să aibă o casă provizorie în nenumărate rânduri (la Mediaș), deoarece arena din Sibiu se afla în renovare, Măldărășanu a demonstrat că o atitudine exemplară poate compensa lipsurile de ordin material și poate duce la performanțe remarcabile, performanțe care să le demonstreze oamenilor de afaceri că sportul rege merită susținut mai mult, prin mai multe fapte, și prin mai puține declarații.

Tot cu Măldărășanu antrenor, Hermannstadt este salvată de la retrogradare în proporție de 99% (un motiv în plus ca să i se asigure condiții mai bune de lucru lui Măldărășanu la Sibiu; amintim că Alexandru Pelici, cel care a reușit prima promovare în Liga 1 a lui Hermannstadt, a promovat în 2021 cu Mioveni, asta chiar după un baraj cu Hermannstadt, în 2022 a salvat echipa de la retrogradare, dar condițiile de la echipă nu s-au îmbunătățit, iar acum Mioveniul, care a schimbat mai mulți antrenori pe parcursul sezonului, se pregătește să revină în „B”; deci, e foarte important să crească miza la o echipă când ai astfel de rezultate, altfel va urma o demoralizare extrem de nocivă). Acel 1% rămas presupune ca finalista Cupei din 2018 să scoată un egal în următoarea etapă din play-out, când va evolua pe terenul Petrolului. Merită evidențiat faptul că Ploieștiul este orașul natal al lui Măldărășanu, iar Petrolul este formația unde a debutat la seniori, în anii ’90.

De unde are atâta ambiție omul care a avut bucuria de a-i vedea în premieră la națională pe doi dintre elevii săi, Opruț și Paraschiv? Putem aminti că în 2018 a stat 7 meciuri pe banca Astrei Giurgiu la începutul campionatului, 7 meciuri în care nu a pierdut, dar a fost îndepărtat până la urmă de clubul finanțat de Ioan Niculae. M-am numărat printre gazetarii care au criticat această decizie. Iar timpul a demonstrat faptul că Măldărășanu a fost neîndreptățit. Asta pentru că a învățat de la cei mai buni. Măldărășanu i-a avut mentori la Rapid, unde a câștigat ultimele două titluri ale giuleștenilor, unde a fost protagonist la o calificare în sferturile Cupei UEFA și unde a jucat în cea mai mare parte a carierei (aproape 10 ani), pe Mircea Lucescu (a cărui echipă o va învinge de unul singur, în meciul Rapid – Șahtior 1-0), iar mai târziu pe fiul lui „Il Luce”, Răzvan Lucescu. De altfel, cu Răzvan a lucrat și la FC Brașov, unde a reușit o promovare în Liga 1, iar mai apoi un campionat terminat pe locul 9, unul unde gruparea de sub Tâmpa a învins-o de două ori pe Dinamo (2-0 de fiecare dată), pe FCSB (1-0), pe Politehnica Timișoara (1-0), dar care obținea și un egal în fața campioanei CFR Cluj (1-1). Cu alte cuvinte, se explică și prin aceste momente de ce a devenit Măldărășanu un tehnician renumit în Liga 1, dar și un tehnician implicat în acțiuni sociale, după cum am amintit într-un material publicat în 2022.

Poate că este cazul, și nu doar în fotbal, ci în diferite situații din viață, să eliminăm prejudecata „dacă n-ai experiență, nu ai ce căuta aici”. În 2018, Măldărășanu era la prima experiență în Liga 1. Ca să revenim la prejudecata despre care vorbeam, consider că experiența nu e ceva cu care te naști, ci ceva ce dobândești prin practică, chiar dacă la început nu este totul roz. Mult mai productiv este să-i spui cuiva „dacă nu știi nimic, e un început bun, înseamnă că vrei să înveți, hai să trecem la treabă”. De cele mai multe ori, prin astfel de încurajări se pot forma oameni extrem de valoroși. Mai mult, când cineva nu se descurcă, e mai înțelept să-i spui „poți mai mult, eu știu că poți mult mai mult, sunt aici ca să te încurajez și să te îndrum”, decât să ajungi repede la concluzia că trebuie să-i arăți unde este ușa. Recomand cu încredere lucrarea „Cum să fii un șef minunat”, pentru că idei precum cele pe care le-am enumerat acum se regăsesc în lumea antreprenorilor de succes.

Deci, haideți să privim dincolo de aparențe! E lecția cea mai importantă pe care o putem învăța de la Marius Măldărășanu!

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme