EDITORIAL | O nouă modă. Să lovim în Săndoi

România suferă la Campionatul European de Tineret pe care îl organizează alături de Georgia. Naționala de tineret a pierdut clar în fața Spaniei (0-3), apoi a părăsit terenul cu capul plecat după duelul cu Ucraina (0-1).

🗞️ Citește și Acestea

Cum șansele de accedere în fazele eliminatorii sunt compromise, elevii lui Emil Săndoi mai au doar obiectivul de a scoate un punct sau chiar o victorie (de moral) în ultima partidă din Grupa B, cu Croația. Dar nu acest aspect ne interesează atât de mult, ci faptul că opinia publică a ales calea cea mai simplă de a analiza prestațiile dezamăgitoare ale tricolorilor. Adică să-l atace pe Săndoi. Cuvântul „Demisia” nu a lipsit.

E atât de vinovat selecționerul de la tineret? E cazul să-l exilăm (un obicei inuman care se practica în multe popoare în secolele îndepărtate; acum se spune că ne-am civilizat, însă metodele de rezolvare a disputelor pe care le vedem în țări apropiate de noi, adică pe calea armelor, ne arată contrariul) undeva departe, în țări de care puțini au auzit, cum sunt Noua Caledonie sau Kiribati, țări insulare din imensul Ocean Pacific?

Poate că este și vina selecționerului, nu zic nu, dar a-i atribui responsabilitatea totală sau o mare parte din ea este prea mult.

Haideți să facem o comparație între Generația din 2019, care a fost la o repriză de finala Campionatului European de Tineret (precizez că în minutul 90 era 2-2, apoi germanii au înscris de două ori), și cea de acum.

Ca să dau numai câteva exemple, România, cu Mirel Rădoi selecționer, îi avea pe George Pușcaș, Adrian Petre sau Ionuț Radu în calitate de jucători de bază la echipele lor din străinătate. Radu a lipsit doar în 5 din cele 38 de etape de Serie A din poarta lui Genoa, cu care s-a salvat de la retrogradare la finalul ediției 2018/2019. A terminat cu poarta intactă ambele jocuri cu Fiorentina, echipă care se lupta pentru același obiectiv (și ea a rămas în Serie A). Dar, cel mai important este că nu a primit gol de la campioana Juventus, pe care Genoa a și bătut-o, cu 2-0 (doar 4 eșecuri a suferit Juventus în acea ediție de campionat, cele mai puține din Serie A). În aceeași stagiune, Pușcaș era unul dintre golgheterii din Serie B (9 goluri pentru Palermo), iar Petre unul dintre golgheterii din campionatul Danemarcei (8 goluri), unde a obținut un loc 3 cu Esbjerg. Greșeala vieții pentru Petre a fost că s-a întors în fotbalul nostru, chiar dacă a avut un sezon cu 9 goluri pentru Farul în Liga 1, în ediția 2021/2022. Spun asta pentru că perioada lui bună de la tineret a coincis cu perioada petrecută în străinătate.

Fac o paranteză și amintesc de Europeanul din 2021, unde România, deși nu a ieșit din grupă, a terminat neînvinsă partidele cu Olanda, Ungaria și Germania. Pe Ungaria, țara gazdă, a învins-o cu 2-1. În lot erau și jucători de la turneul din 2019, cum ar fi Petre și Olaru. Naționala de tineret avea o moștenire grea la vremea respectivă.

Dar, nu o să omit faptul că a urmat un regres în cariera unor tricolori care acum doi ani reprezentau naționala U21. Andrei Ciobanu, autor al unui gol din lovitură liberă în remiza cu Olanda (1-1) și al unui assist în victoria cu Ungaria, tot el marcând 9 goluri pentru Viitorul în 36 de apariții în sezonul 2020/2021, a ajuns să prindă doar 13 partide (și fără să dea vreun gol) în sezonul actual, la Rapid, sub comanda celui care l-a selecționat pentru Europeanul din 2021, adică Adrian Mutu. Mai mult, Alexandru Pașcanu, care a înscris în poarta Ungariei la Euro, a retrogradat în liga a treia spaniolă în acest an. Este cât se poate de trist. Chiar grav.

Acum, ce reprezentanți are tineretul în străinătate? Pentru că în 2019 este evident cum s-a reușit acea participare de vis. Și atunci, sigur că și fotbaliștii din Liga 1 chemați de Rădoi, cum ar fi Darius Olaru, Ianis Hagi sau Florinel Coman, și-au pus altfel în valoare calitățile, au avut alte repere, o altă motivație, un alt sprijin pe teren. Coman, pentru că l-am amintit, a avut poate cea mai strălucită evoluție din carieră, cu acea dublă împotriva Angliei (învinsă de România cu 4-2).

În prezent, îl avem pe Bogdan Racovițan campion în Polonia cu Rakow, dar în 34 de etape a evoluat doar de 13 ori (bifând un gol marcat și o pasă decisivă), în rest a fost fie rezervă, fie accidentat. Îl avem pe Alexi Pitu, care a prins 16 meciuri în a doua parte a sezonului din a doua ligă franceză, când a ajuns la Bordeaux. Dar, în 10 din cele 16 jocuri, Pitu a evoluat a evoluat mai puțin de 30 de minute pe meci. De asemenea, Bordeaux a ratat promovarea în Ligue 1, prin clasarea pe 3. Rareș Ilie, un alt jucător vândut pe bani buni, de către Rapid, în timp ce Pitu a plecat de la Farul, nu s-a adaptat la Nice, și nici la Maccabi Tel-Aviv (Israel).

În aceste condiții, cum putem avea pretenții la sferturi, semifinale sau chiar finală? Și dacă reușeam acest lucru, aceste performanțe ar fi venit ca un bonus, nu ca o consecință a bunelor evoluții avute de stranieri. Sigur că avem mulți jucători talentați în Liga 1, dar campionatul nostru nu se poate măsura (ceea ce e dezamăgitor) cu țări ca Serbia, Croația sau Slovacia, darămite cu Olanda, Spania și alți coloși.

Haideți să facem o reevaluare. Unde suntem în prezent și ce ar trebui să schimbăm. De ce se pierd tinerii talentați? Explicația e simplă. Totul ține de anturaj, de cum sunt îndrumați în viață, de presiunea care se pune pe ei, faptul că li se induce ideea că pot ajunge vedete peste noapte. Ceea ce e o mare greșeală. Amintiți-vă vorbele lui Sabău. Că un fotbalist trebuie să fie și umil, dar nu în sensul de om slab, fără personalitate, ci de om modest. Adică să nu uite de unde a plecat. Să nu intervină comoditatea în viața lui. Că în fiecare zi trebuie să o ia de la capăt pentru a realiza ceva măreț.

Cât despre Săndoi, oare s-a uitat că el a reușit trei salvări de la retrogradare cu Chindia? Așa, cu toate problemele care au fost acolo, financiare, de management. Ba chiar a avut un sezon, și anume 2020/2021, când putea prinde play-off-ul. S-a consolat cu locul 1 în play-out, unde a pierdut un singur joc din 9, cele mai puține înfrângeri la nivelul seriei.

Cu peste un deceniu în urmă, naționala de tineret a fost foarte aproape de o calificare la Euro avându-l pe Săndoi selecționer. România și-a câștigat grupa. Dintre toate participantele, numai România a avut 8 victorii în grupa ei. Amintim de un 3-0 la Botoșani cu Rusia, pe care l-am urmărit atunci la televizor (Bicfalvi min. 27, Sburlea min. 37, Hora min. 86). România avea o generație din care făceau parte Ioan Hora, Gabriel Torje, Vlad Chiricheș, Sabrin Sburlea, Mihai Costea, Eric Bicfalvi, Raul Rusescu, Dinu Moldovan și alții. A pierdut la limită un baraj cu Anglia (1-2, 0-0). Poate nu aveam un campionat extraordinar nici atunci, dar cu siguranță jucătorii îl tratau ceva mai serios, știind că miza era una mare. Locul 1 ducea direct în grupele Ligii Campionilor, locul 2 în turul 3 preliminar al Ligii, iar locul 3 în play-off-ul Europa League. 6 echipe trimitea România în cupele europene. Acum avem doar 4, numai una merge în Liga Campionilor, dar din turul 1. Grupele sunt foarte greu de atins.

Revin la ce spuneam mai sus. Haideți să privim dincolo de aparențe. Să vedem ce nu facem bine și să căutăm soluții. Apoi, ne putem lua și de Săndoi. Numai că o repet. Nu-i putem atribui lui întreaga vină. Cum nu-i putem atribui lui Rădoi responsabilitatea pentru declinul generației din 2019. El i-a antrenat doar la națională, nu a mers cu fiecare la echipele unde joacă, să le facă morală, nici să le spună unde să se transfere sau nu, nici cum să-și gestioneze corect succesul, pentru a nu cădea mai târziu în prăpastie. Dacă era un efort comun atunci (președinți, patroni, impresari etc), poate că fotbaliștii care au strălucit în 2019 străluceau și astăzi, dar la seniori.

P.S. Aseară, tot la Euro, dar în grupa găzduită de Cluj-Napoca, Elveția și Italia i-au încântat pe cei peste 4.000 de spectatori. De ce atât de puțini? Pentru că ar fi avut ce vedea cei care nu au venit pe Cluj Arena. Italia s-a impus cu 3-2 și rămâne în lupta pentru sferturi. Au marcat Lorenzo Pirola (21 de ani, Salernitana), Wilfried Gnonto (19 ani, Leeds United) și Fabiano Parisi (22 de ani, Empoli). Pentru Elveția au punctat, după ce italienii aveau 3-0, Kastriot Imeri (22 de ani, Young Boys) și Zeki Amdouni (22 de ani, FC Basel). Amdouni ne e cunoscut. El a marcat 2 goluri cu România în remiza de la seniori, din urmă cu o săptămână. Încurcate sunt căile Domnului, cum s-ar spune. Amdouni face față oricărei provocări.

Galerie Foto: Dan Bodea

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme