EDITORIAL | Uite antrenorul! Nu e antrenorul!

Nu întâmplător am intitulat editorialul de astăzi făcând aluzie la expresia ”a umbla cu uite popa, nu e popa”, adică schimbarea cu ușurință a modului de a gândi și de a acționa.

🗞️ Citește și Acestea

Pe de o parte, Dan Petrescu anunța recent că își dorește să rămână la CFR Cluj, dar pe de altă parte, tot el sublinia faptul că decizia finală îi aparține finanțatorului. Mai mult, președintele Cristian Balaj anunța că îl vrea în continuare pe fostul fotbalist de la Chelsea în funcția de antrenor, dar în același timp sublinia că nu-i acceptă comportamentul pe care l-a avut în meciul cu Farul (un lucru firesc, până la urmă).

Dar, având în vedere că vorbim de o echipă care a câștigat campionatul cinci ani la rând și a participat în grupele cupelor europene în patru ani consecutivi, atunci ar trebui să vedem mai multă hotărâre când vine vorba de viitorul băncii tehnice. Nu degeaba se mai spune că ”vorba multă (și fără rost – n. red.) înseamnă sărăcia omului”. Și la fel de bine, o echipă cu rezultate importante, care nu reușește într-un timp rezonabil să stabilească cine va conduce destinele băncii tehnice pentru sezonul următor, scoate la iveală o nesiguranță la nivelul primei ligi de fotbal din România.

Așa dorim să ne luptăm cu cehii, austriecii, maghiarii, bulgarii, suedezii, norvegienii și danezii? Nu e cazul să ajungem până la englezi, italieni sau francezi, că sunt dintr-o categorie grea, cum s-ar spune la box. Dar ideea e că, precum jocul de pe teren, la fel e și managementul unui club, dar și al unei competiții. Totul pornește de la mentalitate. Dacă este una corectă, atunci cluburile și competiția vor prospera. Mai simplu spus, toată lumea va fi fericită. La noi, încă nu e cazul. Este doar o fericire aparentă.

Un pas important în dezvoltarea fotbalului românesc (și a societății noastre) va fi acela în care absolut toate echipele își vor schimba antrenorii (dacă e cazul și nu atât de des, desigur) într-un mod civilizat, prin organizarea unor conferințe de presă unde decizia să fie explicată pe îndelete, nu să se rezume totul la niște banale comunicate publicate pe paginile de Facebook ori pe site-urile oficiale (și să nu se mai ajungă la scandaluri). Când nu vom mai vedea antrenori care rămân fără serviciu doar pentru că i-au spus patronului faptul că în vestiar, antrenorul este cel care conduce ședința, așa cum i s-a întâmplat lui Cristiano Bergodi în 2009, când a calificat-o pe FCSB (Steaua pe atunci) în grupele Europa League după 6 victorii din tot atâtea partide. Sau când antrenorul nu mai poate intra în stadion, cum a pățit Marius Șumudică la CFR Cluj, în 2021. Față de Bergodi, Șumudică e mai puțin diplomat, dar, realitatea spune că a calificat echipa în grupele Conference League, că a fost aproape de a o elimina pe Young Boys din Champions League, iar campionatul l-a început cu 6 victorii consecutive.

Nu, într-un campionat performant nu trebuie să mai vedem asemenea întâmplări. Nici imagini surprinse de camerele de televiziune, unde antrenorul (știți voi la ce echipă) primește mesaje cu schimbările pe care trebuie să le facă în teren.

Într-un campionat performant, comunicarea (și modul în care se comunică) ar trebui să fie sfântă. La noi, din păcate, încă mai este de lucrat. Pentru că nu este logic să lași un antrenor să plece în vacanță, cum este cazul lui Dan Petrescu, fără să spui clar dacă mai continuă sau nu.

Colegii de la ProSport au scris că ar putea veni Bergodi (care a avut două sezoane bune la Sepsi, cu două Cupe, o Supercupă și o calificare în play-off), apoi au trecut la Răzvan Lucescu. Dar este el cea mai bună soluție? De numele lui se leagă calificarea în sferturile Cupei UEFA cu Rapid în 2006. Tot cu giuleștenii a ajuns în finala Cupei României în 2012 și în grupele Europa League în 2011. Mai mult, cu PAOK (unde în prezent se află la al doilea mandat) a ieșit campion fără să piardă vreun joc în sezonul 2018/2019 al Superligii din Grecia. Apoi a cucerit Liga Campionilor Asiei cu Al-Hilal. Ultimul sezon nu a fost strălucit. Cu PAOK, Lucescu junior a terminat campionatul pe 4, la 16 puncte distanță de campioana AEK Atena. Una peste alta, este un antrenor pe care îl recomandă rezultatele, dar Liga 1 mai poate fi atractivă pentru Lucescu junior? Ținând cont că sunt aproape 10 ani de când nu mai activează în țara noastră, și-ar asuma Lucescu reconstrucția unei echipe cum e CFR Cluj? Și fără să aibă un succes garantat, având în vedere că Rapidul devine tot mai puternică din punct de vedere financiar, având în vedere că Farul ar putea domina competiția și în următorul an cu tinerii pe care îi are în echipă, având în vedere că Sepsi este și ea un adversar de temut prin stabilitatea pe care o are la nivel financiar, sportiv și al băncii tehnice. Plus că, la PAOK are, mai mult ca sigur, un buget de transferuri mult, mult mai mare decât i-ar putea oferi CFR-ul. Ar renunța atât de ușor la un asemenea avantaj?

Deocamdată, în cazul fostei campioane, rămânem doar cu ideea ”Uite antrenorul! Nu e antrenorul!”. Adică, azi este posibil să rămână Petrescu, mâine este posibil să vină Bergodi, iar poimâine să vină Răzvan Lucescu. În acest ritm, nu ar surprinde pe nimeni dacă alesul ar fi altul. Să-l dăm exemplu pe Mircea Rednic. S-ar fi așteptat cineva să o scape de la retrogradare pe UTA? Uite că a reușit, cu toate că ultimele două experiențe ale sale nu au fost fericite. Mă refer la Viitorul și Dinamo (ambele în 2021).

Nu ar fi o surpriză nici să ne trezim din nou cu Antonio Conceicao, care, să recunoaștem, are un mare merit pentru titlul cucerit de CFR Cluj în 2019 (și poate ar fi meritat să termine acel sezon în Gruia, ca apoi să revină Petrescu, pentru un sezon european de neuitat, când puțin a lipsit să o elimine pe Sevilla). Dar, este cazul să vedem fapte concrete. Ori rămâne același antrenor, ori vine altul. O echipă care își dorește să câștige titlul la anul, deși am explicat ce concurență se anunță, și care își dorește să ajungă din nou în grupele Conference League, ar trebui să se miște mai repede, pentru că o lună de zile trece foarte repede. Puțini antrenori reușesc să se acomodeze rapid la noua echipă. Rednic a reușit să schimbe ceva la UTA, în mai puțin de două luni, dar vorbim de situații rare și diferite (una e să vii pe final de sezon, când riști să ajungi în B, alta e să vii la început de sezon, când ai obiective mărețe în față).

Interesant este că nici UTA nu a anunțat dacă Rednic rămâne sau nu la echipă. Mai mult, ”U” Cluj încă nu a reușit să finalizeze negocierile pentru postul lăsat liber de Ioan Ovidiu Sabău (care, față de Petrescu, a venit în fața presei și a spus clar că se desparte de Universitatea, ba chiar a oferit și o mulțime de argumente). Potrivit colegilor de la Gazeta Sporturilor, pe listă se află Andrei Prepeliță, Toni Petrea, Cristiano Bergodi (care a fost dorit și de CFR) și Adrian Ursea. Ultimul e o adevărată surpriză. În 2021, Ursea a pus umărul la menținerea lui Nice în Ligue 1. Și totuși, clubul francez nu l-a păstrat în funcția de antrenor principal. Ba chiar a evitat să faciliteze acordarea unui interviu presei din România, pe motivul că vor să asigure liniștea tehnicianului ales să pregătească echipa până la finalul sezonului. Ursea a mai activat ca secund la Nice. A activat și în fotbalul elvețian. Este clar că are cunoștințe bogate din fotbalul de înaltă clasă, dar va reuși el oare să-și implementeze propriile idei atât de repede la ”U”, un club care risca să retrogradeze până să vină Sabău? Și cu toate că Sabău a salvat echipa, ba a obținut și o calificare în finală (pe care a fost atât de aproape să o câștige), tot au apărut critici pe internet. Veșnicii nemulțumiți îi vom regăsi când ne așteptăm mai puțin. Nu contează atât de mult ce s-a realizat (ce s-a realizat în sensul bun), cât ce nu s-a realizat. Este o prejudecată de care fotbalul și societatea românească trebuie urgent să scape!

Aștept cu nerăbdare să văd cine îi va lua locul lui Bergodi la Sepsi. S-a tot scris de Liviu Ciobotariu, un tehnician respectabil ca și italianul. La fel de curios sunt cine va fi succesorul lui Ciobotariu la Voluntari.

Este cazul să vedem cât mai multe certitudini și mai puține (sau chiar deloc) incertitudini. Pentru că perspectivele iau naștere prin oameni siguri pe ei, prin strategii clare, prin strategii eficiente, prin mentalități corecte.

CITEȘTE ȘI – PREMIUM CLUJ LIVE | Curiozități despre Campionatul European U21, care se va desfășura și la Cluj. Ce jucători de perspectivă sunt așteptați în Ardeal

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme