Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a participat vineri la reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre NATO, unde a avut discuții bilaterale cu oficiali americani și norvegieni, potrivit MediaFax.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Hurezeanu s-a întâlnit cu omologul său norvegian, Espen Barth Eide, pentru a discuta despre cooperarea dintre România și Norvegia în domeniul apărării.
„România și Norvegia au o cooperare consistentă în domeniul apărării”, a transmis MAE pe pagina sa oficială de Facebook.
De asemenea, Hurezeanu a avut o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio. Cele două părți au reafirmat angajamentul de a colabora pentru securitatea regiunii, de la zona Arctică până la Marea Neagră.
„Un bun schimb de replici între ministrul Hurezeanu și secretarul de stat Rubio. (Suntem – n.r.) gata să lucrăm împreună pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic în beneficiul popoarelor noastre”, a transmis MAE pe platforma X.


















