Un meci al lui U Cluj, un antrenament, chiar şi o întâlnire cu fanii Universităţii nu-l mai emoţionează pe Sabău, cum a facut-o revenirea la şcoala din Valea Florilor, comuna Ploscoş.
Lângă Turda, Sabău a fost primit de oamenii satului. A fost tatăl său, a fost unchiul său, îmbrăcat în costum popular, au fost oameni pe care nu i-a mai întâlnit de 40 de ani. Sabău a spus-o.
El a revenit la şcoala unde a făcut primii paşi după patru decenii, iar reîntoarcerea i-a provocat o emoţie greu de descris în cuvinte. Din antrenorul liderului, Sabău a intrat într-o altă stare, s-a simţit într-o altă lume, cu alţi oameni decât cei pe care îi vede zi de zi la Cluj.
Dintr-un oraş vioi, cu suflet, a ajuns într-un sat cu inimă, unde oamenii nu trăiesc în ritmul de la oraş. Duc o viaţă simplă, normală, fără autobuze, fără maşini, fără trafic, fără agitaţie, fără mall-uri sau hypermaketuri. Iar pentru Sabău vizita a fost ca o întoarcere în timp, într-un loc în care ceasul nu dă ora exactă, iar orele trec cu totul altfel. Pe oameni nu-i interesează cât e ceasul sau cum trece timpul. Oricum, trece!
Sabău a mers cu 9000 de euro la şcoala din satul natal. Sunt banii pe care Generaţia de Aur i-a strâns la meciul de adio, pentru toate şcolile în care au învăţat jucătorii de legendă ai naţionalei. Gică Popescu l-a însoţit pe Sabău şi aproape că i-au dat şi lui lacrimile, când l-a văzut pe antrenorul lui U Cluj atât de emoţionat, atât de mişcat de întoarcerea în timp.
Sabău e un antrenor liniştit, iar liniştea din sat l-a cuprins, i-a străpuns cele mai ascunse cotloane ale sufletului. Sabău s-a reîncărcat pentru nebunia care va urma în campionat, unde U Cluj e lider de etape bune şi ţine cu dinţii de primul loc. Cu siguranţă, dacă Sabău va aduce titlul, va face un sat fericit. Şi se va întoarce cu trofeul să-l prezinte şi oamenilor simpli, care i-au dat un alt vibe.
Acele ore, minute, petrecute lângă oamenii alături de care a crescut şi pe care i-a întâlnit, pe unii şi după 40 de ani, i-au oferit o altă perspectivă a vieţii.
Iar această perspectivă, a timpului care stă în loc, îi va aduce doar plusuri lui Sabău în această luptă cruntă şi crudă din campionat. Pentru că va vedea totul cu alţi ochi, cu o altă detaşare, dar şi cu o altă concentrare.
„Meregam cu vacile şi aveam ocazia, cu câteva ore înainte să luăm animalele de la ciurdă, să jucăm două-trei ore de fotbal. Ne făceam mingea din cârpe şi porţile de pietre” îşi aminteşte Sabău cum încingea maidanele alături de alţi copii. El a fost cel mai norocos, a ajuns la nivel uriaş, a jucat pentru România, a fost la Campionatul Mondial.
Atunci, cei mai mulţi jucători ai naţionalei au crescut pe maidane sau în spatele blocurilor. Miuţa era obligatorie, pentru început, apoi cei mai talentaţi sau cei care se ţineau de treabă ajungeau sus.
Unul dintre ei este Ioan Ovidiu Sabău.
Îl cheamă ca pe tatăl său, tot Ioan, cu care se mai vede şi la meciurile lui U Cluj. Pe la 80 de ani, tatăl Ioan bate drumul la meciurile lui Sabău. Iar titlul ar fi marea bucurie.
Tatăl Ioan şi-a amintit şi el cum venea cu trenul la Bucureşti, ore bune, ca să-l vadă pe feciorul său în teren, la meciurile naţionalei.
Era marea lui bucurie. Acum, când îl vede antrenor pe primul loc, creşte şi mai tare inima în el.
Unchiul l-a primit pe Sabău în costum popular, cum se poartă la ţară, la zile mari. Iar întoarcerea lui Sabău la Valea Florilor a fost un moment mare pentru tot satul.
„S-a revigorat şi vremea, a ieşit soarele când Sabău a trecut dealul de la Valea la Ploscoş” s-a bucurat unchiul.
Dar aşa cum Sabău a adus soarele pentru oamenii de acolo, aşa soarele a ieşit pe strada lui Sabău, într-o zi pe care n-o va uita niciodată, pe care şi-o va aminti toată viaţa. A fost ziua în care timpul s-a oprit în loc, în care fotbalul şi titlurile n-au mai avut nicio valoare în sufletul său.
Acum, cu sufletul plin, Sabău s-a întors mai puternic la U Cluj și îşi va dori mai mult să le aducă oamenilor pe care i-a revăzut după 40 de ani, bucuria unui titlu. Dacă va reuşi să-l câştige, va fi şi pentru ei. Pentru că şi-a dat seama că nimic nu e mai de preţ pe lumea asta decât bucuria pe care poţi s-o aduci unor oameni simpli.