Ca pe stadion, la jocul ăsta în care 22 de oameni aleargă după o minge și care a fost botezat simplu și neinspirat „fotbal”, vedem degetele pe sus. E semn de solidaritate cu neputința.
Neman fotbal, s-a dus. Ne uităm cu tristețe și chiar cu aroganță la ce făceau fotbaliștii români înainte, supărați că azi nu mai putem. Suntem „nema” în Europa, că seamănă cu chinul Neman. Băieții ăia izolați de Europa, care nu numără euro ca fotbaliștii de la CFR Cluj au jucat eroic, pentru că atunci când ai atitudine și dorință ești premiat.
La noi, această atitudine lipsește cu desăvârșire, mai ales în meciurile plictisitoare până la Dumnezeu din competiția numită pompos Superligă, doar pentru că e un sponsor care se mai implică, nicidecum pentru fotbalul jucat, cu mingi în plopi, dincolo de stadion, cu deficiențe tehnico-tactice evidente, cu fotbaliști de lumea a doua sau a treia (sau chiar a patra), aduși gratis de pe niciunde.
🗞️ Citește și Acestea
E nevoie de o schimbare în liga întâi, de o implicare mai mare financiară, de o strategie mai deșteaptă. Niciun club din România nu are un departament serios de scouting, care să trimită oameni la meciuri, să studieze jucători, să creeze profilul complet, de la ce mănâncă acasă, cu cine iese în oraș, până la antrenamentele de zi cu zi. Dacă ar exista, fiți siguri că țepele ar fi mult mai puține, nu ar mai ajunge toate ciurucurile în liga întâi, să câștige 10-20 de mii de euro pe lună degeaba.
Scoutingul este esența acestui fotbal, mai ales la echipele mici. Cele mari își permit să cumpere pe milioane multe, dar și ele studiază atent fiecare mișcare a jucătorului pe care-l iau, unii îl urmăresc un an-doi înainte să plătească. Așa se face. Pe grabă nu merge, dar la noi unde antrenorii se schimbă des e greu de pus în practică.
Strategia durează ani, iar răbdarea trebuie să fie un punct forte, pentru că nimic nu se poate face peste noapte. E nevoie de timp, pentru a așeza lucrurile la un nivel ridicat. Se poate și cu bani puțini, dar cu un departament de scouting în care să lucreze oameni profesioniști, cunoscători, cu ochi la jucători, care să colaboreze perfect cu antrenorii.
Nu am inventat noi apa caldă, ne-a ajutat soarele. Așa și la fotbal, tragem cu ochiul la vecini, la greci, la turci, care au departamente bine puse la punct și din când în când dau câte un tun financiar. Pentru că fotbaliștii ajung să fie văzuți, joacă în Europa, unde deschiderea e mare. Când nu ești în cupele europene, nu contezi. Nu vinzi, nu ai pe ce să cumperi. Vinzi la un preț bun, din banii ăia aduci un jucător ochit de ceva vreme, la jumătate de preț, care poate da același randament, poate fi chiar mai bun.
Dar când pierzi cu Maribor, care are un lot la jumătate de preț ca valoare, când nu-i dai un gol lui Neman Grodno, e greu. Nu zic nimic de Corvinul, pentru că egalul cu vicecampioana Croației, Rijeka, e unul uriaș pentru o echipă ambițioasă din liga a doua, care a reușit deja să uimească Europa. Nici de FCSB, pentru că Maccabi Tel Aviv e peste tot ce avem în fotbalul românesc azi. Totuși, FCSB s-a zbătut, s-a luptat, merita să câștige. Vedem la retur.
Caracterul face și el parte din joc, tot mai mult în ultima vreme, iar delăsarea se plătește. Vezi, Mitriță, Ivan, cei care au protecția patronului și fac pe șefii în vestiar. Mare greșeală. Iordănescu a judecat extraordinar, atunci când l-a lăsat pe Mitriță acasă. Cu Maribor, Mitrițăne-a arătat că nu avea ce să caute la euro, nu merita să joace nicio secundă. De Ivan nu mai zic.
Fotbalul e greu, nu e ușor, nu e pentru oricine, iar aici nu mă refer doar la jucători, ci la tot ce se întâmplă în spate. În vestiar, strategia trebuie să fie nepătată, caracterele trebuie să câștige jocul înainte ca meciul să înceapă. Doar așa poate veni izbânda. Nu merge pe pile, dacă se caută performanță. Singurul care s-a prins de această strategie pare a fi Șucu de la Rapid, dar mai are de luptat cu sistemul până să-l pună la punct.
Da, fotbalul este un business, dar rămâne și un joc atât de iubit. Atunci când e jucat.
Atunci când apatia învinge România, dispar suporterii, dispare plăcerea de a privi. Vezi din nou liga întâi, care oferă doua-trei meciuri de nivel înalt pe sezon. Prea puțin pentru banii mulți care se plătesc, dar de care e atâta nevoie.
Sponosrii sunt puțini în România, vin cu sume mici, infime, care nu acoperă nici două-trei salarii la un club. Această legătură trebuie să fie mult mai strânsă și mult mai bănoasă. Doar ca echipele sunt cele care trebuie să ofere, înainte să primească. Atunci când spectacolul repare în arene, vin și banii, garantat. E business. E simplu. Dar atât de complicat.
Asta înseamnă să joci în Europa. Vin fanii lângă echipă, vin și ceva bani, se câștigă notorietatea pierdută în „gaura neagră” a trecutului. Doar așa se poate, dar strategia trebuie schimbată, trebuie gândită pentru Europa. Campionatul să rămână doar o rampă de lansare.Dacă ajungi în grupe în Conference League, de exemplu, și începi să joci la mișto, cu echipa a doua, tragi fotbalul românesc și mai jos. S-a întâmplat, chiar recent. Iar un an mai târziu nici Conference League nu ne-a mai primit, pentru că viața dă palme.
Hai, să gândim, să facem strategii corecte, pe termen lung și vor veni și banii, se va întoarce și spectacolul, vom vedea și fotbaliști pe teren. E timpul să spunem stop joc, dar și start joc. Sau restart joc. Altfel, Europa ne va arăta degetul. Știm cu toții care.
