Etichetarea cărnii roșii ca fiind generatoare de cancer sau boli de inimă e de-a dreptul șocantă și desprinsă de realitate, transmite liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, care este și vicepreședinte în Comisia pentru Agricultură.
„Etichetarea cărnii roșii ca fiind generatoare de cancer sau boli de inimă, la fel ca fumatul sau consumul de alcool, mi se pare de-a dreptul șocantă și desprinsă de realitate!
Avertismentele de sănătate de pe pachetele de țigări au avut un impact asupra reducerii numărului de fumători din întreaga lume. Acum se sugerează că utilizarea aceluiași stil de etichete ar putea reduce consumul de carne roșie”, a spus Daniel Buda.
„Așa zisele studii care au stârnit preocupări în diverse centre de decizii de la nivel european și care încearcă sa inducă în eroare cu privire la efectele consumului cărnii roșii trebuie combătute cu toată fermitatea!
Nu putem accepta sub nicio formă să se pună semnul egalității in privința bolilor provocate de consumul cărnii roșii și ceea ce înseamnă fumatul sau alcoolul!
Cred că o discuție serioasă despre un consum echilibrat de carne roșie ar fi mult mai eficientă pentru sănătatea populației! Nu cred că ne putem permite să punem în pericol generațiile viitoare de cetățeni care ar putea fi afectate de lipsa cărnii roșii în dietă!
Se invoca „mult discutatele” schimbări climatice, care ar fi generate inclusiv de consumul de carne roșie! Să ne gândim la un alt exemplu: la nivel mondial este o problemă foarte mare cu rezerva de apă. Ce facem în situația aceasta? Vom pune pe fiecare sticlă de apă o poză cu deșertul Sahara prin care să inducem consumatorilor însetați să nu consume apă deoarece se va deșertifica planeta!?
Trebuie să fim responsabili pe termen lung. Nu consumul de carne este problema, ci o alimentație într-adevăr dezechilibrată, bazată pe carnea excesiv procesată, pe consumul ridicat de grăsimi și multe alte obiceiuri alimentare nocive pe care le-am deprins în ultimii ani. Dar pentru asta, avem nevoie de campanii de informare corecte a opiniei publice!”, a concluzionat Daniel Buda.


















