Cluj Live Sport a realizat un amplu interviu cu Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani. În rândurile următoare vor fi dezbătute situația echipei în cei 10 ani de când se află în Liga 1, cât de rentabil mai este pentru cineva să investească în fotbalul românesc, campania de transferuri, dar și ce cluburi sunt considerate favorite la titlu în sezonul 2023/2024.
De asemenea, a fost analizată și evoluția lui Sebastian Mailat. Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a avut cel mai bun campionat din carieră. A înscris 16 goluri și a ocupat locul 3 în clasamentul marcatorilor din prima divizie. Mailat a jucat în trecut la CFR și Universitatea Cluj. La ambele grupări a dat câte 2 goluri. Facem precizarea că la „U” nu a prins decât 3 meciuri, din cauza întreruperii campionatului, pe timpul pandemiei din 2020. Cu mai mulți ani în urmă, fotbalistul Botoșaniului a îmbrăcat tricoul lui ACS Poli Timișoara, de unde a ajuns apoi la CFR, în a doua jumătate a stagiunii 2017/2018. Cu CFR a ieșit de trei ori campion al României.

Cluj Live Sport: Se împlinesc 10 ani de când echipa dumneavoastră este în Liga 1, aveți continuitate. Spuneți-mi niște concluzii. Ce va mulțumit în mod special, ce nu va mulțumit?
Valeriu Iftime: Nu știu dacă campionatele care au fost până acum au fost la fel unul ca celălalt. În orice caz, o anumită maturitate cred că ar putea să ne caracterizeze acum. Faptul că o echipă dintr-un oraș mic este de zece ani în Liga 1, și mai ales că am cochetat vreo patru ani și cu play-off-ul. Anul trecut a fost cel mai dificil. E clar, trebuie respectat fotbalul, să fii bun și competitiv. Încercăm prin ceea ce am învățat până acum să continuăm, sper că se poate. Adică nu am emoții mari că nu se poate sta în Liga 1, am emoții mari la ce buget sau cu ce buget poți să stai în Liga 1, cam asta este, și ca să ai și un loc mai bun în campionat. Asta înseamnă să ai un buget din ce în ce mai articulat, mai mare.
Cluj Live Sport: În acești 10 ani, ca și încasări, sunteți mulțumit sau nu cu ce a reușit Botoșaniul să câștige?
Valeriu Iftime: Nu are nicio legătură bugetul, nici al nostru, nici al altora. Nu cred că în ultimii 10 ani este vreun club în România asta care să fi avut un bilanț pozitiv timp de 10 ani. Sunt absolut convins că toate cluburile din România sunt într-o dificultate majoră pe termen lung. Există o situație, acum 4 ani, când am fost pozitivi ca și buget, adică am avut, să spunem, un excedent de câteva sute de mii de euro sau am pierdut 10 euro. Dar, per total, timp de zece ani sunt vreo 7-8 milioane de euro deficit. Cred că la toată lumea este la fel. Nu cred că cineva vrea să câștige bani din fotbal, decât dacă ești foarte naiv, în fotbalul din România. Pentru că în fotbalul din România banii se fac din cupele europene și din vânzarea de fotbaliști. La un moment dat, eram așa, un fel de sperietoare, ”Ce mai faceți domnule Iftime cu banii?”, mă întrebau mulți. Uite, cu toată imaginea creată la vremea respectivă, nicidecum Botoșaniul nu are un bilanț pozitiv pe termen lung.
CE SALARII POATE OFERI UN CLUB DIN LIGA 1 ÎN 2023
Cluj Live Sport: Față de anii când ați jucat în play-off, veți investi mai mult în sezonul care vine sau veți fi mai prudent?
Valeriu Iftime: Nu știu dacă există prudență aici, există limite, câți bani ai, de câți poți să dispui pentru a continua și a face un lucru bun. Aș vrea să fac în continuu mai mult. Aici este o chestiune simplă. Dacă vrei să faci o rezolvare bună în fotbal ai nevoie de continuitate. Asta înseamnă să îți ții fotbaliștii. Eu nu pot să țin fotbaliștii la Botoșani, pentru că după 2-3 ani, cu salariile pe care vreau să le organizez, maxim 6.000 de euro, și dacă el joacă bine, imediat primește o ofertă de 7, 8, 10, 12.000 mii de euro, chiar în România. Și chiar de la echipe cu buget public. Nu ai cum să îl ții, trebuie să îi dai drumul, trebuie să îl dau cu jumătate de an înainte [de finalul contractului] dacă vreau să obțin ceva pe el, dacă nu, pățesc ca și Braun [care a ajuns la CFR Cluj în 2022, iar în prezent se află la Rapid], care a plecat fără bani de la mine. Nu pot să construiesc pe termen lung fără să cresc bugetul. Dacă vrei să faci mai mult decât ce am făcut eu, trebuie să duc bugetul mai sus, și nu îmi dau seama unde, pentru că o mică escapadă, o mică neatenție, [adică] să ai fotbaliști de 10.000 de euro măcar unul, atunci cu siguranță trebuie să îi faci și pe ceilalți [cu același salariu], și atunci bugetul se duce cu cel puțin 30 de procente mai mult. Anul trecut, a fost o analiză și aveam cel mai mic buget din România. Nu mă laud cu asta. Mă lăudam dacă cu acest buget mic aveam o performanță mai mare, la nivel de clasament și jucători vânduți. Să încercăm să fim echilibrați în tot ceea ce facem. Cu bani mulți, uneori s-ar putea să câștigi mai mult. Când ai un buget echilibrat, nu e vorba de zgârcenie, e ceva din prestația sportivă, din ce livrezi, că nu văd în România o echipă care livrează fotbal la banii pe care îi cheltuiește, mă refer la orice echipă vreți dumneavoastră.
Cluj Live Sport: Simțiți că în continuare jucătorii de la Botoșani sunt căutați și în România, și în străinătate? Mai reușiți să găsiți jucători interesanți pe care ulterior să îi vindeți?
Valeriu Iftime: Așa este, eu am avut vreo 3-4 ani în care am jucat fotbal. Echipa a generat, alături de Croitoru [Marius Croitoru, antrenorul din perioada 2019-2022, care a reușit două calificări în play-off, iar acum s-a întors în acte ca secund, deoarece nu deține licența PRO], pe care l-am adus acum ca și antrenor secund, dar vreau să imprim tipul ăsta de echipă spectaculoasă care joacă fotbal, care are posesie. Doar o echipa bună, care joacă fotbal și mai are și rezultate, poate promova fotbaliști. Anul trecut, spre exemplu, știți foarte bine, am terminat prost, și din prost în mai prost [echipa a riscat să retrogradeze, dar până la urmă s-a salvat, prin ocuparea locului 12, ultimul care asigura menținerea directă în prima ligă]. Adică, n-am avut nicio ofertă pe niciun fotbalist. În afară de Mailat și Dican, de care mă mai întreabă [alte echipe], în rest nu am produs mai nimic anul trecut. Echipa nu produce, echipa trebuie să facă fotbal. Nu găsesc fotbaliști buni, fără echipe bune. Așa că, trebuie să fie ansamblul ăsta: echipa care are posesie, care are mingi multe, atunci îți creezi buni atacanți sau chiar fundași centrali, să îi pui în evidență. Dar una peste alta, anul trecut a fost prost, și pentru că nu am produs fotbal. De asta am insistat foarte mult să revină Croitoru, fiind el și din postura de antrenor secund. Antrenorul secund tot are și el niște idei într-o conjunctură, într-un colectiv bine articulat, poți să creezi mai mult fotbal.
BOTOȘANI URMEAZĂ SĂ ANUNȚE 6 TRANSFERURI
Cluj Live Sport : Pe ce posturi v-ar mai trebui jucători și simțiți că sunteți deficitari, și dacă există șanse să aduceți?
Valeriu Iftime: În momentul acesta, am vreo 6 jucători, să spun, într-un semi-contract, n-am semnat cu niciunul definitiv. Îmi mai trebuie un număr 6, un număr 8, un număr 10 și apoi wingeri, adică pe partea asta ofensivă, pentru că în apărare, la ora actuală, am patru fundași centrali, Mutombo și Junior Pius sunt cei mai buni din campionatul nostru, mai sunt Sadiku, Șeroni, și bineînțeles, oricând poate interveni Dican. Fundași laterali am. Ca orice echipă care caută să respecte regulamentul impus de FRF, ce presupune regula U21, investim în juniori, stânga-dreapta, la nivel de apărare, după care în față am nevoie de jucători, mai am câțiva jucători buni. Nu vă pot spune numele [fotbaliștilor doriți la FC Botoșanu], până nu semnez definitiv cu ei. Mi-e foarte frică, pentru că am avut situații în care am spus, au aflat [alte formații], am negociat ceva cu ei și imediat au mers la o ofertă mai bună. Nu e vina lor, e vina impresarilor care caută mai mult, și încerc să tratez foarte exact. Luni va fi prezentarea echipei, a lotului, cu toți jucătorii.
Cluj Live Sport: Și ce vreți să aduceți? Străini, români?
Valeriu Iftime: Sunt străini, români am luat doar doi. Din păcate, mai e o chestiune interesantă, nu știu dacă e o mare noutate. Un român nu vine la Botoșani dacă are ofertă de 4-5.000 mii. Pleacă la Sibiu sau pleacă la Cluj, ori Voluntari. Dacă e un copil cât de cât cunoscut, are și mai mulți bani acolo, și Botoșaniul e la distanță mare. Un străin vine la noi pentru că a înțeles, spre exemplu Junior Pius sau chiar Mutombo, că vine la Botoșani ca să se lanseze. Eu știu treaba asta, se știe deja în campionatul din Liga a 2-a din Franța că la Botoșani e un loc în care te poți repune pe traiectorie. Sunt multe cazuri, am foarte mulți copii care au venit, cel mai expresiv și care a dat cea mai bună imagine este cea a lui Hervin Ongenda. Și mai nou a fost Kage, un belgian [de origine congoleză]. E un nume recunoscut. A jucat mult la Anderlecht. A fost acum un an la mjne sau, pardon, acum doi ani. S-a creat o imagine foarte, foarte bună afară [pentru FC Botoșani], una în care, da, mă duc acolo la Botoșani, se joacă fotbal, e un oraș liniștit, pot să mă concentrez pe fotbal, după care cred că pot obține o ofertă în altă parte. Pentru că [în alte condiții] nimeni nu vine în România, adică să piardă timpul ani de zile aici pe 5.000-6.000 de euro. Toți visează la mai mult, mai ales cei care au ceva talent, ceva potențial. Aceștia care vor să fure banii, vin și stau 5-6 ani în România, pe 3.000-4.000-5.000.
CEL MAI BUN AN DIN CARIERA LUI MAILAT

Cluj Live Sport: Ce s-a schimbat la Mailat de a ajuns să marcheze atât de multe goluri? A avut cel mai bun an din carieră, practic.
Valeriu Iftime: Da, cel mai bun an al lui din carieră, așa este. Cred că este și norocul vieții lui. Nu știu. El este un copil foarte talentat, am avut un noroc enorm cu el, pentru că din cele 16 goluri, nu știu dacă 2 sunt din penalty, dar în rest, 5-6-7 goluri sunt de autor, numai el putea să le dea. N-a fost bombardat cu mingi în fața porții. Au fost goluri la care trebuia să muncească mult, ca să poată să înscrie un gol. A fost un an bun, un an care sper să-l ajute în cariera lui, să meargă mai departe pentru o ofertă mai bună, dar deocamdată este al meu.
Cluj Live Sport: El, personal, își dorește să mai rămână la Botoșani?
Valeriu Iftime: Este foarte cuminte copilul, adică nu pot să spun că e înnebunit să plece. Atâta timp cât crede că poate mai mult și aici îi place atmosfera, și rămâne la mine, s-ar putea să-l avantajeze. Dar depinde, aceia care au plecat la prima strigare, au de pierdut, cel puțin din experiența pe care o am eu cu ei.

REMACLE NU SE MAI ÎNTOARCE LA „U” CLUJ
Cluj Live Sport: Care este situația lui Remacle? L-ați împrumutat la ”U” Cluj anul trecut. L-ați mai lăsa acolo sau vreți totuși să îl păstrați? A avut un an bun.
Valeriu Iftime: Am rezolvat-o cu Remacle. Este un copil bun pentru mine, mi s-a rupt inima că îi dau drumul. A stat un an cu mine și este unul dintre cei mai buni jucători cu numărul 8 din campionatul nostru. M-a rugat atât de mult, că dorea să plece, are ofertă în Polonia, și va pleca în Polonia, înțeleg.
Cluj Live Sport: Deci va pleca în Polonia? Nu se va mai întoarce la ”U” Cluj, unde ar mai fi fost dorit.
Valeriu Iftime: Așa am înțeles. Am avut o mică discuție financiară, cum ai vinde 2 kg de roșii, dar asta e viața. Măcar așa, să las un loc de bună ziua când pleacă, să se audă. Deci am luat niște bani, dar repet, foarte puțini, și a plecat.
Cluj Live Sport: Realist vorbind, la ce loc poate să aspire Botoșani din sezonul următor? După cel mai greu campionat pe care l-a avut.
Valeriu Iftime: Toate au fost grele, să știți, și vor fi grele, pentru că lipsa de bani nu este o noutate. Multifinanțarea cluburilor nu e o noutate. Avem academii care nu produc, nu-i o noutate. Așa că eu, în primul rând, vreau să îi fac jocul echipei mele și în funcție de asta sper să mă duc acolo. Bineînțeles, ca orice visător, [vreau să fim] între primele 6.
Cluj Live Sport: Un loc 7-8 este realizabil?
Valeriu Iftime: Eu sunt absolut convins că, dacă toate lucrurile mele sunt bine orchestrate, nu avem nicio șansă de a retrograda. Adică, sunt foarte stăpân pe situație, și am în Liga 1 continuitate cât vreau eu. Vreau mai mult și eu cred că pot să fiu și în play-off, o să vedeți.
FC BOTOȘANI MAI AȘTEAPTĂ INVESTITORI
Cluj Live Sport: Ați reușit să mai aveți niște discuții? Ați spus că mai doriți să aduceți pe cineva lângă dumneavoastră, care să investească.
Valeriu Iftime: Suntem într-un proces de transformare. Transferăm activitatea în SA. Noi suntem o societate pe acțiuni, asta înseamnă că [FC Botoșani] are o rezistență economică cumva vizibil, în sensul că poți vinde acțiuni. Într-un ONG, nu ai cum să convingi un străin. În momentul acesta am acțiuni. Trebuie să fac un audit acum, să fac o valoare pe acțiuni. Am deja 2-3 oferte [de la niște persoane] de a veni [ca acționari] minoritari, nu să vând tot clubul, dar acționari minoritari, am niște oameni care mi-au propus. Sper să fie ok.
BUGET DE 5 MILIOANE DE EURO
Cluj Live Sport: Va putea clubul să treacă la un nivel superior?
Valeriu Iftime: Dacă am o organizare financiară bună, și mai sunt niște oameni care cred în acest proiect, FC Botoșani, în care să câștigăm mai puțin sau să nu pierdem mult, atunci lucrurile funcționează și, cu siguranță, clubul poate fi la un alt nivel. În momentul acesta, la un buget de 5 milioane, cât am eu și îl organizez cât de bine pot, [să ajungi] în play-off este o performanță mare, o clasare 7-8, este o normalitate, iar mai jos, este o greșeală de management.
Cluj Live Sport: După cum vedeți Liga 1, CFR-ul mai poate să se bată la titlu? Sunt mai multe competitoare acum.
Valeriu Iftime: Nu pot să spun, sper să nu aibă probleme financiare mai grave, dacă nu are probleme financiare, CFR Cluj e învățată cu aerul înalt al clasamentului nostru. Sunt echipe ambițioase, cum e FCSB-ul, care tot timpul vrea titlul, și îl va pierde an de an, Craiova, totdeanuna vrea titlul, îl pierde an de an. A apărut Farul Constanța [campioana din acest an], dar nu cred că poate face continuitate, și sigur este și Rapid, care își face o echipă cu ambiție și cu un public extraordinar. Habar n-am dacă mai pot să răsară și alte echipe [cu pretenții la titlu]. Dar avem 3-4-5 echipe care au cumva aspirație legitimă, dacă îmi este permis, să se bată la titlu în România.
Material redactat de Alexandru Ienciu și Robert Popa
Foto sus: Facebook / Fotbal Club Botoșani
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live TV, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















