CFR Cluj se gândește să facă o sesizare la organele competente după derby-ul cu Rapid, terminat la scorul de 2-2. Conducerea campioanei Ligii 1 a criticat arbitrajul, după ce golul lui Anton Maglica, din minutul 92, a fost anulat pentru o fază suspectă de offside. În urma rezultatului obținut duminică seara, feroviarii ocupă locul 2 în play-off, la o distanță de două puncte de prima clasată Farul Constanța.
”Ne gândim, ne gândim (să facem memoriu – n. red.), adică nu ne putem lăsa. Am zis, s-a întâmplat ieri (duminică, 19 martie 2023 – n. red.) și, repet, președintele clubului (Cristian Balaj – n. red.) a spus că a fost o eroare. Este clar. Deci, trebuie să vedem, nu putem să acceptăm să fim și în continuare (dezavantajați – n. red.). Aceste greșeli duc la o dezamăgire și în moralul jucătorilor, și al nostru, al susținătorilor, al suporterilor și așa mai departe”, a anunțat unul dintre acționarii clubului din Gruia, Ștefan Gadola, în studioul emisiunii Cluj Live Sport.
Gadola se teme ca erorile de arbitraj să nu aibă o influență decisivă în lupta pentru titlu.
”Nu pot să acuz că sunt intenții, asta ar fi chiar culmea, nu am probe. Dar, dacă sunt două-trei greșeli împotriva noastră, de genul cum a fost aseară, atunci deja devine puțin dubios și întreb, oare chiar se dorește să nu ajungem campioni? Îmi pun problema, sigur. Dar asta, spun, este dezamăgitor. Sportul trebuie să fie corect, cinstit și să dea curaj. E foarte adevărat, că am mai spus, în orice competiție într-un meci cineva pierde, e normal, dar asta nu face decât să-i dea mai mult curaj, să fie mai bărbat, astfel încât să se perfecționeze și să joace mai bine”, a adăugat omul de afaceri.
CITEȘTE ȘI – SPECIAL | NOTELE primite de jucătorii campioanei României după remiza obținută în prima partidă din play-off
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















