EXCLUSIV | Jucătorul care a plâns în momentul retrogradării cu ”U” Cluj: ”Nu ai cum să nu te simți dator”. Ce mesaj le transmite acum ”Șepcilor Roșii”

Nuno Viveiros (39 de ani) a răspuns pozitiv la propunerea unui interviu, înaintată de echipa Cluj Live. Portughezul a fost deschis, fericit și nostalgic, totodată, prin răspunsurile oferite. Acesta a jucat la ”U” Cluj în sezonul 2014/2015, evoluând în 32 de meciuri, în care a marcat de 4 ori și a livrat 3 assisturi. El are și un meci pentru reprezentativa U21 a Portugaliei, în anul 2007.

🗞️ Citește și Acestea

Cluj Live: Unde locuiești în prezent? Cu ce te ocupi acum?

Nuno Viveiros: Locuiesc în insula Madeira, unde m-am născut. Am terminat cursul de Sports management la Universitate, și acum lucrez pentru stat, la direcția sportivă din insulă.

Cluj Live: Urmărești fotbalul din România la televizor?

Nuno Viveiros: Cât pot urmăresc fotbalul românesc, mai mult prin ziare. Mai ales echipele la care am activat. Cel mai mult ”U” Cluj, pentru că acum se află pe prima scenă a fotbalului românesc.

RETROGRADAREA LUI ”U” CLUJ I-A MARCAT CARIERA

Cluj Live: Te bucuri că ”U” Cluj este din nou în Liga 1?

Nuno Viveiros: Îți dai seama că mă bucur foarte mult. În primul rând, pentru că am rămas atașat de echipă, oraș și suporteri. În al doilea rând, pentru că am rămas cu un gust amar fiindcă am retrogradat cu echipa, care din punctul meu de vedere nu merita.

Cluj Live: Ce mesaj ai pentru ”U”? Acum că se luptă pentru evitarea retrogradării.

Nuno Viveiros: Un mesaj ar fi pentru conducere, să aibă stabilitate, asta a fost prima problemă la ultima retrogradare, dar cred că acum asta nu este o problemă. Iar pentru jucători, să se bucure de fotbal la o echipă ca ”U” Cluj, și tot ceea ce înseamnă istorie, identitate, suporteri și oraș. Și să simtă responsabilitatea de a menține mai departe povestea.

Cluj Live: Ce a însemnat pentru tine perioada petrecută la ”U” Cluj?

Nuno Viveiros: A fost un mixt de emoție, chiar dacă am avut momente grele, precum partea financiară și retrogradarea. La ”U” m-am simțit incredibil, am ajuns în finala cupei, acolo te simți fotbalist adevărat, un oraș întreg în spate. Suporterii făceau o atmosferă incredibilă. Mă bucur și sunt mândru că am jucat la ”U”.

VIVEIROS: CÂND MI-AM DAT SEAMA CĂ NU MAI AVEM ȘANSE, UN SUPORTER A STRIGAT ”MULȚUMESC, NUNO!”

Cluj Live: Cât de greu este să treci printr-o retrogradare? Ai fost și tu în această situație alături de Universitatea Cluj în sezonul 2014-2015.

Nuno Viveiros: Am mai retrogradat cu Poli Iași (în 2010 – n. red.). Am conștiința curată și știu că am dat tot pentru ambele echipe. La Poli Iași era deja debandadă, vestiarul rupt. La ”U” nu era așa. Simt că am rămas cu o datorie mare față de ”U” Cluj. Îmi aduc aminte după meciul cu Gaz Metan de acasă, când am făcut egal, și mi-am dat seama că nu mai avem șanse, un suporter a strigat ”Mulțumesc, Nuno!”, în portugheză, și toți suporterii ne aplaudau. Am plâns. Nu ai cum să nu te simți dator și cu ce înseamnă atitudinea.

DEZAMĂGIT DE CE S-A ÎNTÂMPLAT LA FC VASLUI, CÂND JUCĂTORII ȘI ANGAJAȚII AU RĂMAS FĂRĂ SERVICIU

Cluj Live: Ce ai simțit în sezonul 2013/2014? Când s-a desființat FC Vaslui.

Nuno Viveiros: La Vaslui m-am simțit furios. A fost o nedreptate ce au făcut. Am fost prins de instabilitatea conducerii. Am fost aproape de un loc de Europa League și pur și simplu ne-au lăsat. Oamenii care aveau responsabilitatea față de club, jucători, angajați și suporteri, pur și simplu au dispărut. Fără vreun cuvânt, fără o explicație, au dispărut de lângă echipă. Păcat, aveam o echipă foarte bună, am demonstrat asta prin rezultate.

Cluj Live: Ai declarat la un moment dat după acea perioadă nefericită, că lotul va trece cum va putea peste desființare, însă angajații clubului vor intra într-o criză datorită lipsei salariilor. Te-a întristat acel moment?

Nuno Viveiros: Îți dai seama că jucătorii aveau salarii bune, dar angajații, oameni care trăiau cu salarii mici, nu puteau să supraviețuiască. Era trist să vezi așa ceva.

Cluj Live: Păstrezi legătura cu foștii colegi de la echipele la care ai jucat în România?

Nuno Viveiros: Din când în când mai vorbesc cu prieteni din România. Angajați de la cluburi, antrenori și foști colegi români sau străini.

AMINTIRI PREȚIOASE CU REGRETATUL IONUȚ POPA ȘI CU ”SALVATORE DELLA PATRIA” CRISTIANO BERGODI

Cluj Live: În care perioadă ți-a plăcut mai mult la Politehnica Iași? În perioada 2008/2010 sau în intervalul 2015/2016?

Nuno Viveiros: 2008 a fost primul meu an în România. Adaptarea a fost grea, dar după câteva luni m-am acomodat, și am făcut un sezon destul de bun. În 2015, rezultatele au fost istorice, cu preliminarii de Europa League. Dar a fost cel mai greu an în România și probabil atunci am șters tot ce am făcut bun în România, nu am avut evoluțiile cu care mi-am făcut un nume în România. Asta a fost datorită unor probleme pe care le-am avut. Eu am semnat cu Poli Iași (CSMS Iași pe atunci), pentru că președintele de atunci, domnul Prunea, și antrenorul Napoli m-au vrut foarte mult, și știam că suporterii de la Iași erau fericiți că m-am întors. Am avut întotdeauna atașament față de suporterii de la Iași, pentru că m-am simțit mereu apreciat de ei. A doua zi după ce am semnat, am primit o ofertă din liga a 2-a din Franța, pe doi ani la Brest. Pe atunci se băteau la promovare, câștigam aproape de 4 ori mai mult decât în contractul semnat cu Poli Iași. Era șansa mea, la 31 de ani într-un campionat foarte bun și aveam șansa de a recupera o parte din suma destul de mare pe care am pierdut-o cu desființarea clubului. Dar Prunea și Napoli nu m-au lăsat să plec. Atunci am intrat într-o coliziune. Nu am reușit să îmi revin, după atitudinea directorului si a antrenorului, nu am mai putut. Profit de această ocazie prin a-mi cere scuze față de cei din Iași pe care i-am dezamăgit. Sper să mă înțeleagă.

Cluj Live: Cum a fost să colaborezi cu Ionuț Popa, care din păcate nu mai este printre noi, și cu Cristiano Bergodi?

Nuno Viveiros: Domnul Ionuț Popa a fost un personaj. Dacă vă gândiți la niște ieșiri pe care le-a avut la TV, era întotdeauna într-o dispoziție bună. La început a fost greu, dar el m-a lăsat liniștit să mă acomodez și după aceea m-a băgat să joc. A avut încredere. Făcea atmosferă la vestiar. Dumnezeu să îl odihnească! O legendă la Iași, și nu numai, ci și pentru fotbalul românesc. Bergodi era altfel, un antrenor mai închis, mai concentrat la antrenamente și la detalii pentru a obține rezultate (în 2009, Bergodi a salvat-o pe Poli Iași de la retrogradare – n. red.). Am avut 6 luni alături de el, la un nivel personal foarte bun, poate cel mai bun din timpul petrecut în România.

A DEVENIT PENTRU PRIMA DATĂ TATĂ CÂND ERA LA FC BRAȘOV

Cluj Live: Te-ai simțit bine la Brașov? Cum a fost să joci pentru cei de acolo?

Nuno Viveiros: La Brașov au fost 3 ani foarte buni, acolo a început să îmi crească familia, am devenit tată pentru prima oară. Am reușit să realizăm toate obiectivele clubului. Cred că era un oraș cu suporteri mari, pe care clubul nu a reușit să îl mențină la standardele lui mărețe. Mentalitatea era una modestă, fără obiective de a crește în fiecare an. Dar acolo mi-am stabilit jocul meu, m-am maturizat cu multe meciuri jucate. Aveam întotdeauna colegi portughezi, cu mulți am devenit prieten. Au fost 3 ani liniștiți.

CEL MAI MARE REGRET. NU A CÂȘTIGAT UN TROFEU

Cluj Live: Regreți că nu ai avut ocazia de a ridica un trofeu deasupra capului alături de o echipă românească?

Nuno Viveiros: Regret că nu am câștigat acea finală cu ”U” Cluj (0-3 cu FCSB, în 2015, în Cupa României, după ce în semifinale, ”U” a eliminat-o pe CFR Cluj – n. red.). Cred că am cedat prea ușor. A fost șansa mea să câștig ceva. Din păcate, atunci nu am fost titular, antrenorul a decis să mă țină pe bancă, chiar dacă am jucat tot sezonul titular, și aș fi meritat să mă bucur de acel moment, dar asta a fost. Păcat că nu am reușit să ajung la o echipă mare unde puteam să câștig trofee. Am fost aproape de câteva ori (în 2011, FC Brașov a ajuns în semifinalele Cupei României, de unde a fost eliminată de FCSB, pe atunci sub numele de Steaua – n. red.), dar poate nu eram suficient de bun sau în unele momente nu au vrut să ”parieze” pe mine, asta este.

Cluj Live: Cum ți se pare campionatul României cel din prezent față de cel din perioada în care tu ai evoluat aici?

Nuno Viveiros: Când am ajuns în România, era incredibil de ridicat nivelul. La început de sezon erau vreo 6 echipe care se băteau la titlu. Erau CFR, Steaua, Dinamo, Rapid, Urziceni, Timișoara, Craiova. Când o echipă mai mică își propunea să se bată la un loc european, era de râs. Păi cum să te bați? Când toți cei care se luptau pentru titlu ocupau locurile ce duceau în competițiile europene. Primele 6, 7 locuri erau pentru ei. O echipă mai mică să zicem că era de genul Iași sau Sportul Studențesc, cu echipa aceea ”gașca nebună”. Cu trecerea timpului, salariile s-au micșorat, nivelul a scăzut, cluburile de tradiție au dispărut. S-a pierdut din magia suporterilor care erau atunci. Acum văd că va crește din nou, cred și sper că cei de la cluburi (președinții, finanțatorii – n. red.) vor face proiecte durabile, stabile și cu răbdare. Cum ar fi bazele de juniori, exemplul lui Gică Hagi, care demult face asta cu succes, ceva ce nu înseamnă numai trofee în fiecare an.

INSPIRAT DE LUIS FIGO

Cluj Live: Care a fost idolul copilăriei tale? Ce jucător te-a inspirat să începi o carieră de fotbalist?

Nuno Viveiros: Când eram mic, referința mea era Luis Figo. Era de poziția mea, mijlocaș de bandă și era poate cel mai bun jucător portughez de atunci, chiar Balon de Aur.

VIVEIROS A EVOLUAT PENTRU 4 ECHIPE ÎN LIGA 1

Primul contact pe care portughezul Nuno Viveiros l-a avut cu fotbalul românesc a fost în anul 2008, când a semnat pentru 2 sezoane cu Politehnica Iași. În 2010, s-a alăturat lui FC Brașov, pentru care a jucat 3 ani. La finalul acestor trei ani pe care i-a petrecut la Brașov, el a semnat cu FC Vaslui, unde a avut parte de un final nefericit (echipa desființându-se). În cele din urmă a ajuns și la Cluj, unde a evoluat un sezon pentru ”U” Cluj, până în 2015. A mai evoluat o dată la Iași, în intervalul 2015/2016.

Foto: Nuno Viveiros, în mijloc / sursă: Facebook / Reginaldo Nascimento

Interviu realizat de Alexandru Ienciu, student la Facultatea de Jurnalism din Cluj-Napoca

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme