EXCLUSIV | Sabău, considerat omul potrivit, la locul potrivit: ”Sunt convins că își va îndeplini obiectivul de la Universitatea Cluj!”

Cosmin Tilincă, atacant care a evoluat sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău la Gloria Bistrița, unde a marcat într-o victorie istorică cu Atletico Madrid, 2-1 în Cupa UEFA Intertoto (ediția 2007), îi ține pumnii actualului tehnician al Universității Cluj.

🗞️ Citește și Acestea

”Sincer, da, îl așteptam de mai mult timp să revină (în antrenorat – n. red.), dar niciodată nu este târziu. Mă bucur. Ok, în afară de rezultatul de ieri (0-4 cu CFR Cluj, pe 13 martie 2023 – n. red.), cât de cât a avut rezultate bune și a resuscitat puțin echipa. Eu sper să aibă rezultate bune în continuare. Până la urmă, fotbalul se joacă pe teren și rezultatele vin de acolo, din iarbă. Sunt convins că domn profesor o să reușească să își îndeplinească obiectivul (acela de menținere a Universității Cluj în Liga 1 – n. red.)”, a declarat Tilincă pentru Cluj Live Sport.

PIRES, ABSENT DOUĂ-TREI SĂPTĂMÂNI. ÎN SCHIMB, VA REVENI NISTOR

Luni, Universitatea Cluj va debuta în play-out, pe teren propriu, în fața lui FC Argeș. Meciul de pe Cluj Arena va începe la ora 21:00. La duelul cu piteștenii, Sabău a anunțat că Dan Nistor va reveni pe teren. Mijlocașul adus de la Universitatea Craiova nu a evoluat în Derby-ul Clujului, iar acum două etape, cu Farul Constanța, a fost schimbat pe parcursul primei reprize din cauza unei accidentări. În schimb, Romario Pires va lipsi două-trei săptămâni, după ce a ieșit accidentat în minutul 59 al partidei cu CFR. În prezent, brazilianul nici nu se poate antrena din cauza stării sale. Echipa Cluj Live l-a surprins pe jucător cum se deplasa cu dificultate la ieșirea de pe arena CFR-ului (VIDEO AICI).

”A fost o experiență foarte frumoasă pentru mine sub bagheta domnului profesor Sabău, și ne-am înțeles foarte bine. Am avut și rezultate bune la Bistrița, dar am evoluat, și a fost din ce în ce mai bine sub comanda lui. Acum, vedeți, fotbalul este tot timpul în mișcare, apar echipe, coboară echipe, eu sper ca cei de la Bistrița să-și refacă lotul și să încerce să vină din nou în Liga 1.” Cosmin Tilincă, Sănătatea Cluj

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme