Panică pe strada Cotită din Cluj-Napoca, unde o explozie puternică a zguduit liniștea unei gospodării! Totul s-a petrecut în această dimineață, într-o anexă în care se afla o butelie. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă a provocat rănirea a trei persoane.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani și o femeie de 40 de ani au fost preluați de echipajele medicale. Ambii sunt conștienți și cooperanți, dar au suferit traumatisme în urma exploziei. La scurt timp, un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, a început să acuze dureri și a fost și el evaluat de medici. Din fericire, starea sa este stabilă.
Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit de urgență cu două autospeciale cu apă și spumă. De asemenea, au fost mobilizate echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), forțele fiind suplimentate din cauza numărului de victime.
Martorii spun că explozia s-a auzit pe o rază de câteva străzi, iar oamenii au ieșit speriați din case. Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte ale deflagrației, dar autoritățile au demarat o anchetă.
Rămâneți pe recepție, revenim cu detalii de la fața locului!


















