Festivalul „Dumitru Fărcaș” ajunge la ediția a VIII-a. Taragotul, folclorul și jazzul se întâlnesc pe scenele din Cluj

Fundația „Dumitru Fărcaș” organizează, în perioada 22–24 octombrie 2026, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Dumitru Fărcaș”, eveniment dedicat instrumentiștilor și patrimoniului muzical tradițional românesc. Programul include un concurs național de interpretare instrumentală, gala laureaților și un concert care propune o întâlnire între jazzul american și taragot.

Ediția din acest an se desfășoară sub îndemnul „Încearcă”, prin care organizatorii își propun să atragă publicul de toate vârstele către instrumentele și stilurile muzicale asociate folclorului românesc.

Festivalul este inspirat de activitatea maestrului Dumitru Fărcaș, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai taragotului și ai muzicii tradiționale românești. Potrivit organizatorilor, evenimentul urmărește să ducă mai departe această moștenire prin promovarea instrumentiștilor și prin apropierea patrimoniului muzical tradițional de publicul contemporan.

🗞️ Citește și Acestea

Concursul național are loc la Sala Radio

Prima zi a festivalului este dedicată Concursului Național de Interpretare Instrumentală, programat joi, 22 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Radio.

În competiție sunt înscriși soliști instrumentiști de muzică populară cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani. Aceștia își vor prezenta tehnica în fața juriului și a publicului.

Participanții provin atât din România, cât și din comunități românești tradiționale din afara granițelor, din regiuni precum Voivodina, Valea Timocului, Cernăuți, Ținutul Herța, Transcarpatia și Republica Moldova.

Accesul publicului la concurs este gratuit.

Gala laureaților, pe 23 octombrie

Vineri, 23 octombrie, festivalul continuă la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, unde, de la ora 18:00, are loc Gala laureaților.

Publicul îi va putea descoperi pe câștigătorii concursului și îi va asculta într-un spectacol construit în jurul instrumentelor tradiționale.

Biletele pentru gală sunt disponibile prin platforma Entertix, la prețul de 30 de lei.

Bilete pentru Gala laureaților – Entertix

Prețul a fost stabilit, potrivit organizatorilor, cu obiectivul de a păstra evenimentul accesibil unui public cât mai larg.

„Vreau ca instrumentistul să fie protagonist, nu doar omul care acompaniază un solist vocal. Vreau să ne apropiem suficient de mult încât să vedem cum respiră înaintea unei fraze muzicale și cum o construiește. E atât de multă muncă în spatele unui instrumentist bun”, spune Andreea Fărcaș, președinta Fundației „Dumitru Fărcaș”.

Aceasta spune că inclusiv spațiul și scenografia sunt gândite astfel încât publicul să poată observa mai îndeaproape relația dintre artist și instrument.

„When Jazz Meets Taragot”, noutatea ediției

Unul dintre punctele inedite ale programului este concertul „When Jazz Meets Taragot”, programat sâmbătă, 24 octombrie, la Edison House of Music din Cluj-Napoca.

Concertul propune o întâlnire între jazzul american și taragot, într-o formulă care îi reunește pe:

  • Michal Marcus – taragot
  • Andrei Mânzat – pian
  • Vitályos Lehel – contrabas
  • Frankie Ercsei – percuție

Concertul va avea doar 200 de locuri, capacitatea spațiului Edison House of Music. Biletele urmează să fie puse în vânzare la începutul lunii octombrie.

Prin acest eveniment, organizatorii spun că vor să testeze și noi contexte în care taragotul și instrumentele tradiționale pot dialoga cu genuri muzicale contemporane.

Festivalul vrea să vorbească și publicului tânăr

Ediția din acest an pune un accent important pe apropierea publicului tânăr de folclor și pe explicarea diferențelor dintre folclor și ceea ce este cunoscut, în mod obișnuit, drept „muzică populară”.

Călin Crainic, lead content creator al festivalului, susține că termenul „muzică populară” a ajuns să fie asociat cu o formă standardizată a tradiției și propune o întoarcere la sensul mai larg al folclorului, văzut ca expresie a unei comunități și a unui anumit spațiu cultural.

„Folclorul, dimpotrivă, e muzica pământului. E ceea ce emite un om filtrat exclusiv de ecosistemul său, fie el natural sau comunitar”, transmite acesta.

În acest context, festivalul își propune să explice publicului diferențele dintre stiluri, ritmuri și tradiții muzicale provenite din diferite regiuni și să ofere context pentru instrumentele și repertoriile prezentate pe scenă.

Accent pe instrumentist, nu doar pe solistul vocal

Potrivit organizatorilor, unul dintre elementele prin care Festivalul „Dumitru Fărcaș” încearcă să se diferențieze este concentrarea asupra virtuozității instrumentale.

„În materie de evenimente cu profil folcloric, festivalul «Dumitru Fărcaș» aduce în atenția publicului virtuozitatea instrumentală, element absent aproape în totalitate din evenimentele culturale locale, unde 99% din momentele artistice sunt construite de soliști vocali”, afirmă Cristian Totpati, project manager al festivalului.

Acesta spune că evenimentul urmărește să propună atât forme originale ale patrimoniului asociat lui Dumitru Fărcaș, cât și reinterpretări adaptate contextului artistic contemporan.

Sub mesajul „Încearcă”, ediția a VIII-a invită publicul să descopere instrumentele, repertoriile și interpreții din spatele unei tradiții muzicale care, susțin organizatorii, poate fi prezentată și într-un limbaj accesibil generațiilor noi.

Timp de trei zile, Cluj-Napoca devine astfel spațiul de întâlnire dintre tradiția instrumentală românească, competiția pentru tinerii interpreți și experimentele muzicale care duc taragotul într-un context contemporan.

Mai multe articole

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme