Ministrul Muncii, Florin Manole, a ieșit la rampă în direct la România TV, răspunzând valului uriaș de întrebări de la pensionari și viitorii pensionari disperați că nu și-au primit deciziile.
„Mâine dimineață, la prima oră, l-am convocat pe președintele Casei Naționale de Pensii. Vreau să știu clar unde sunt întârzierile, de ce apar și când se rezolvă. Softul ăsta nou care ar trebui să ușureze lucrurile e tot o problemă. Cer un calendar ferm pentru punerea în plată!”, a tunat ministrul.
În același timp, Manole a promis că se lucrează intens la o schemă de sprijin pentru persoanele cu dizabilități, mai ales în contextul scumpirilor de la energie: „Astăzi și mâine mă întâlnesc cu toți responsabilii din minister. Sper să avem până la finalul săptămânii o formă aproape finală. Nu vorbim doar din gură, chiar se lucrează!”
Întrebat despre posibila taxare a pensiilor mari, răspunsul a fost cât se poate de direct: „Clasa medie și cei cu venituri mici nu vor fi afectați! Mai întâi facem curat în cheltuielile statului, apoi discutăm de taxe.”
Florin Manole a lăsat de înțeles că vrea ordine, termene clare și acțiuni concrete, nu doar promisiuni pe hârtie: „Ne dorim o țară ca afară, dar trebuie să și muncim ca acolo!”


















