La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au obținut informații de interes operativ cu privire la locația în care s-ar afla un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Cămărașu, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă în luna mai de către Tribunalul Cluj, pentru infracțiunile de trafic de minori și tâlhărie.
În acest context, bărbatul a fost depistat pe un teren viran din localitatea Cămărașu, fiind somat să se oprească din deplasare.
Întrucât acesta nu ar fi respectat indicațiile și ar fi încercat să se sustragă, s-a efectuat uz de armă, prin focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior în direcția bărbatului, fiind rănit în zona membrelor inferioare.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat în stare de conștiență la spital.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor aspectelor și circumstanțelor în care a avut loc evenimentul, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Bărbatul fusese trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și act sexual cu un minor fapte petrecute în perioada decembrie 2020 – iunie 2021.
”Inculpatul a transportat-o pe minora M.C, în vârstă de 15 ani, recrutată de inculpatul Gaspar Andrei Zoro, în diferite locații de pe raza jud. Cluj, inclusiv în parcarea de pe drumul național 16 la limita jud. Cluj și Mureș, în scopul exploatării la practicarea prostituției și în perioada decembrie 2020 – iunie 2021, în baza unei rezoluții infracționale unice, la diferite intervale de timp, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu minora M.C.A, născută la data de 22.08.2007, în vârstă de 13 ani, profitând de situația de vulnerabilitate a persoanei vătămate”, arată magistrații Curții de Apel Cluj.


















