Independența politică în curtea partidelor: o „strategie” de campanie pe două fronturi
Am primit o poză de la cititori. Ne-am uitat la ea și am început să ne întrebăm care este treaba cu cele două mașini parcate în curtea partidelor. În circa cinci minute am aflat că una dintre ele îi aparține „independentului” Sabin Sărmaș, care, se pare, după excluderea din PNL, a uitat să le înapoieze acestora telecomanda de la bariera curții în care sunt cam toate sediile de partide, inclusiv PSD, după cum se vede în imagini. Într-un oraș aglomerat, Sabin Sărmaș găsește refugiu chiar în curtea partidelor, semn că amintirile din PNL vin și cu beneficii… la barieră.
Ah, Sabin Sărmaș, acest cavaler al parcărilor „strategice”! În vreme ce unii dintre noi se chinuie să găsească un loc liber prin centrul Clujului și se întreabă de ce n-au fost binecuvântați cu puteri telepatice să afle când se eliberează vreun loc, domnul Sărmaș își parchează senin mașina într-o curte destinată partidelor, ca și cum ar fi moștenit-o din vreo mare alianță politică. Probabil că telecomanda de la barieră e ca o relicvă a vremurilor de glorie în care circula nestingherit printre partide, iar acum, cu o mică amnezie convenabilă, își găsește tot acolo loc de parcare, „pe barba” unchiului.
Candidat digital, dar cu bugetul pe zero la parcare – Sărmaș investește tot în Facebook și TikTok
Între timp, se pare că Sărmaș își desfășoară cariera politică „independentă” mai mult pe Facebook și TikTok decât şi nu mai are bani de parcări în zona 1 din Cluj-Napoca. Desigur, am putea să interpretăm această mică „scăpare” ca o formă de ingeniozitate. Dacă domnul Sărmaș nu mai are acces la rețelele de partid, măcar are acces la parcările lor. Iar dacă tele-comanda ar putea simboliza vreo „conexiune” cu vremurile bune din PNL, e clar că nimic nu l-a împiedicat pe Sărmaș să-și păstreze câteva „drepturi” de parcare la curtea… electorală.
Poate că aceasta este parcarea „moștenită” de la unchiul politic şi în fond, poate că Sărmaș își face doar loc – pe parcări și în politică – sperând că această „strategie” îi va prinde bine și la urne.